Lasati liberi la pascut pe marginea drumurilor, de catre stapanii lor, caii au ajuns un real pericol pe drumurile prahovene. In urma cu cateva zile, de exemplu, un cal a murit si un altul a fost eutanasiat dupa ce animalele – aflate pe mijlocul drumului – au fost lovite de o masina, in localitatea Bucov. Soferul nu a vazut, practic, nimic: pe o portiune de drum neiluminat, acesta a intrat in plin cu masina in cele doua animale. Imbucurator este faptul ca, de aceasta data, accidentul nu s-a soldat cu victime, desi, comisarul Stefan Crivat, de la Politia Rutiera Prahova, ne-a confirmat ca, pe soselele prahovene, au loc frecvent accidente din cauza cailor lasati liberi. In urma incidentelor de acest gen, politistii efectueaza anchete si incearca sa dea de urma proprietarilor. In cazul in care sunt gasiti, acestia risca amenzi, dar si inchisoarea. Caii, ceata, dar si tronsoanele de drum neiluminate, dau, de cele mai multe ori, o combinatie mortala. Participantii la trafic se plang de prezenta animalelor, dar reclamatiile acestora nu prea au efect. Responsabile fata de aceasta problema, autoritatile par ca dorm precum caii, adica in picioare, iar alergatura unora dupa cei rataciti pare sa aiba rezultat abia la… „Pastele Cailor”.
Catalina STROE














