Papa Benedict le ofera sprijin moral credinciosilor catolici in timpul Postului Pastelui prin intermediul mesajelor SMS, actiunile incadrandu-se in strategia Bisericii catolice de a atrage noi adepti din randul tinerilor si al celor pasionati de ultimele inventii tehnice. Crestinii catolici care se aboneaza la acest serviciu special de mesagerie – text vor primi zilnic, pe telefoanele lor mobile, citate din predicile Papei Benedict al XVI-lea. Potrivit sursei citate, serviciul va functiona pe parcursul celor 40 de zile ale postului Pastelui – care simbolizeaza cele 40 de zile petrecute de Iisus in desert, unde a fost ispitit de satana. Pentru credinciosi este o perioada de penitenta, abstinenta si rugaciuni. Biserica Catolica spera sa atraga cat mai multi tineri trimitandu-le citate din predicile Papei – texte precum „demnitatea unei societati depinde de acei oameni care-si depasesc indatoririle”. Folosirea tehnologiilor moderne – mai ales de telefonie mobila – face parte din strategiile adoptate de multe biserici. In multe tari, textul Bibliei este disponibil pentru descarcare pe telefonul mobil. De asemenea, companiile de telefonie pun la dispozitia abonatilor imnuri religioase pe post de tonuri de apel sau imagini fundal cu cruci.














