
Premierul Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat regretul ca unele partide doresc ca Romania sa devina „cimitirul” de masini uzate al Europei. El acuza ca aceste formatiuni politice promoveaza mesaje cu caracter populist legate de taxa de prima inmatriculare. „Imi pare rau ca sunt inca partide politice care cred ca vocatia Romaniei este de a deveni cimitirul sau depozitul de masini uzate ale Europei”, a declarat premierul. El a subliniat ca promovarea unei taxe de poluare auto destinata protectiei mediului este justificata de considerente de ordin ecologic, economic si social, iar protejarea mediului de emisiile autovehiculelor poluante este o politica adoptata de toate tarile europene.
O motiune simpla, depusa de parlamentarii PD-L privind taxa de prima inmatriculare, a fost adoptata de deputati cu o majoritate confortabila. Prin acest document se urmareste anularea taxei si restituirea banilor catre cetateni. Guvernul a aprobat, ieri, un memorandum referitor la taxa auto si ministrii responsabili au fost mandatati sa prezinte Comisiei Europene noua forma a acesteia si sa o supuna dezbaterii publice.














