Serbia va da in judecata Statele Unite la Curtea Internationala de Justitie de la Haga. Si asta pentru ca Washingtonul a recunoscut independenta Kosovo. Anuntul a fost facut de consilierul juridic al premierului sarb, Voislav Kostunita. Consilierul a mai cerut o data Statelor Unite sa isi anuleze decizia de recunoastere a „falsului stat Kosovo”. Parlamentul kosovar a proclamat in 17 februarie independenta provinciei sarbe cu populatie majoritar albaneza, recunoscuta de numeroase tari, printre care Statele Unite, Germania, Austria, Franta, Marea Britanie si Italia. Romania, Cipru, Grecia, Spania si Slovacia au anuntat ca nu vor recunoaste noul stat. In acelasi timp, Serbia avertizeaza ca nu va mai plati datoria externa a Kosovo, in valoare de 1,3 miliarde de dolari. Informatia a fost furnizata de ministrul sarb al economiei. In 1980, Banca Mondiala a oferit un ajutor financiar, rambursabil, catre Kosovo, pe atunci, provincie autonoma. Desi in 1999 a pierdut controlul asupra provinciei, Belgradul a continuat sa achite cate 150 de milioane de dolari, pe an, in contul datoriei externe a Kosovo.
Odata cu declararea independentei, Belgradul considera ca banii respectivi ar trebui utilizati pentru consolidarea comunitatilor sarbe din Kosovo. O decizie definitiva de suspendare a platii nu a fost luata.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorBASCHET