Independenta Kosovo – un precedent care se va intoarce impotriva Occidentului

Independenta Kosovo a creat un precedent „groaznic”, care se va intoarce impotriva Occidentului. Aceasta este opinia exprimata de presedintele Vladimir Putin la intalnirea sa de adio cu liderii celorlalte foste republici sovietice. Principalul scop al intalnirii a fost prezentarea urmasului lui Putin, Dimitri Medvedev, in fata viitorilor sai colegi.
Republicile separatiste din Georgia, Abhazia si Osetia de Sud, anuntasera ca vor cere summitului CSI recunoasterea independentei lor, invocand precedentul Kosovo. Liderii Transnistriei aveau aceleasi intentii. Oficial, tema nu s-a aflat pe agenda discutiilor, dar presedintele Putin nu a pierdut ocazia sa comenteze situatia din Kosovo: „Precedentul creat in Kosovo este unul groaznic. In esenta, s-a distrus intregul sistem al relatiilor internationale, format in cateva zeci sau chiar sute de ani.”
In stilul sau direct, Putin a avertizat tarile care au sprijinit independenta Kosovo ca vor avea de suportat consecinte imprevizibile. Recunoasterea Transnistriei si a celorlalte republici separatiste din CSI nu este totusi la ordinea zilei, deoarece si Federatia Rusa s-ar putea confrunta cu revendicari similare. Pe de alta parte, atat Putin cat si Dimitri Medvedev au dat asigurari ca Rusia va mentine, si dupa alegerile de la 2 martie, aceeasi politica fata de fostele republici sovietice.