Ordinul ministrului Paul Pacuraru de extindere a bazei de impozitare este criticat chiar si de colegii de cabinet. Ministrul Transporturilor Ludovic Orban crede ca elaborarea acestui act normativ a fost pur si simplu o greseala, cauzata de o lectura superficiala a textului.
In viziunea lui Orban, greseala este cu atat mai grava cu cat Pacuraru nu s-a consultat inainte si cu ceilalti colegi de partid. Asta, spune ministrul Transporturilor, in conditiile in care liberalii sunt initiatorii mai multor masuri de relaxare fiscala din ultimii ani.
“Consider ca este o greseala semnarea acestui ordin. Cred ca a fost covarsit de hartii, ca nu a citit cu atentie toate prevederile acelui ordin care insemnau practic o detaliere a acestui ordin, de fapt o sintagma a ceea ce inseamna venit brut”, a declarat Ludovic Orban.














