Dezacord UE – FIFA

UE atrage atentia asupra faptului ca incercarea Federatiei Internationale de Fotbal de a impune in statele membre regula ‘6+5’ contravine legislatiei comunitare privind libera circulatie a persoanelor si liberul schimb. Principiul ‘6+5’ prevede ca, in meciurile din campionatele interne de fotbal, echipele trebuie sa aiba in componenta lor cel putin sase jucatori nationali, deci numarul strainilor nu poate fi mai mare de cinci. UE nu va tolera insa o astfel de regula in niciunul dintre cele 27 de state membre ale sale.

Marea Britanie recunoaste escala curselor CIA

Ministrul britanic de Externe, David Miliband, a recunoscut in Parlament, ieri, ca doua curse CIA cu prizonieri la bord au aterizat pe teritoriu britanic in 2002. El a prezentat scuze pentru declaratiile din trecut potrivit carora astfel de lucruri nu s-au intamplat. Washingtonul a informat Londra ca dispune de date potrivit carora doua curse cu prizonieri la bord au facut escala la baza Diego Garcia din Oceanul Indian, care este teritoriu britanic. Autoritatile britanice au spus in iunie 2007 ca niciun element nu permite sa se afirme ca CIA a folosit aeroporturile Marii Britanii pentru aceste transferuri controversate.

Printesa Margarita se recasatoreste

Intreaga Olanda va avea parte de un eveniment foarte important anul acesta. Printesa Margarita, nepoata Reginei Beatrix, a decis sa faca pentru a doua oara pasul casatoriei, impreuna cu iubitul acesteia, avocatul Tjalling Ten Cate. Mai mult decat atat, se pare ca indragostitii vor deveni si parinti in luna august, intrucat Margarita este insarcinata. Cei doi au locuit, pana acum, impreuna, la Amsterdam si sunt foarte fericiti de evenimentul ce urmeaza sa aiba loc. Printesa si avocatul s-au cunoscut acum cativa ani prin niste prieteni comuni din Europa. Din fericire pentru cuplu, Regina agreeaza relatia lor. Lui Tjalling ii place mult sa joace golf si sa pescuiasca, pasiuni care il integreaza foarte bine in viata regala. Casatoria este planificata pentru luna mai, iar ceremonia nu va reuni foarte multi invitati. Prima data, Printesa Margarita a fost casatorita cu omul de afaceri Edwin de Roy van Zuydewijn, insa mariajul nu a beneficiat de binecuvantarea regala. Divortul s-a petrecut cu patru ani in urma, iar fostul sot al Printesei a aflat de intentiile ei de despartire din ziare.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFOTBAL
Articolul următorEUROPAREREA MEA