Ploiestenii „tocesc” pragul caselor de amanet
Scaderea nivelului de trai ii impinge pe tot mai multi ploiesteni inspre casele de amanet, pentru a putea face fata cheltuielilor neprevazute, ivite adeseori. In consecinta, acestea s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie. Comisioanele percepute la amanetarea bijuteriilor, de pilda, pot ajunge, in conformitate cu actele normative in vigoare, pana la 9% pe zi. In cazul unor intarzieri repetate, dobanzile cresc, iar sumele care trebuie platite pentru rascumpararea obiectelor ajung sa atinga un cuantum de pana la 30% din valoarea bijuteriei amanetate. Acest lucru a transformat casele de amanet intr-una dintre afacerile aducatoare de profituri frumusele, fara mari eforturi.
Aproape fara exceptie, cei care trec pragul caselor de amanet sunt persoane care au depasit prima tinerete. Pensionarii se numara si ei printre cei care apeleaza la aceasta solutie. Singura de altfel, prin care pot obtine banii necesari achitarii unor rate la banci, platii utilitatilor ori a altor nevoi urgente. M.C., angajata unei case de amanet din Ploiesti, ne-a informat cu privire la pasii ce trebuie urmati, atunci cand intentionam sa amanetam un obiect de pret. Bijuteriile aduse sunt cantarite si, in functie de greutatea acestora, este stabilita suma acordata la schimb. Fiind vorba despre obiecte din aur, in functie de starea acestora, proprietarului bijuteriilor i se ofera, la schimb, 30 – 35 lei pe gramul de aur. Primul termen stabilit intre casele de amanet si proprietarii bunurilor-pentru returnarea sumelor primite, plus comisionul aferent – este de 30 de zile. Dupa expirarea termenului, daca obiectul amanetat nu este rascumparat de proprietar, comisionul se dubleaza. Bonusul acordat intarziatilor, prin prelungirea contractului, consta in adaugarea a inca 10 zile la perioada de rascumparare. Dupa 40 de zile, obiectele neridicate, in schimbul sumei datorate, devin bunul de drept al caselor de amanet, conform contractului semnat intre parti. Astfel ca, desi este destul de mic, pretul renuntarilor este mult mai mare, si atarna greu in sufletul celor ramasi fara obiectele de valoare, de care ii leaga, de cele mai multe ori, amintiri de nepretuit – o verigheta, cerceii sau lantisoarele primite, in dar, de la persoane dragi!
Catalina STROE