In urma deciziei Curtii Constitutionale in cazul Nicolai, cea mai dura reactie a venit din partea senatorului PNL Radu Stroe. Acesta a pus la indoiala chiar legitimitatea functionarii Curtii Constitutionale. „Trebuie sa ne gandim bine daca trebuie sa mai functioneze aceasta institutie”, a declarat Stroe. El a mai spus ca, prin decizia de ieri, „Curtea Constitutionala a dovedit ca citeste legea intr-un mod special, in favoarea securistilor si a lui Traian Basescu. Este pacat ca oamenii astia isi pateaza obrazul.”
Si fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu (PNL) a criticat decizia Curtii Constitutionale. El a spus ca hotararea reprezinta „o dovada regretabila ca instanta constitutionala are o politica prin care incearca sa impace si capra si varza.” „Este o decizie care confirma ca razboiul dintre cele doua palate bulverseaza ordinea constitutionala. Este clar ca in acest moment si Curtea este prizoniera acestui razboi”, a declarat liderul PSD, Mircea Geoana, in legatura cu aceeasi decizie a Curtii Constitutionale.
Emil Boc a declarat, la randul sau, „Decizia de astazi (n.n. – ieri) a Curtii Constitutionale este o adevarata motiune de cenzura la adresa Guvernului. In acest caz, premierul este obligat sa propuna o alta persoana. Premierul propune, presedintele are dreptul sa refuze, iar premierul este obligat sa vina cu o noua propunere”, a declarat presedintele PD-L, Emil Boc.
Vicepresedintele PNL Dan Radu Rusanu a declarat ca exista posibilitatea ca liberalii sa o propuna si a doua oara pe Norica Nicolai pentru postul de ministru al Justitiei, in functie de motivatia Curtii Constitutionale.














