Vladimir Putin si favoritul sau in cursa pentru alegerile prezidentiale, Dimitri Medvedev, ar putea conduce alternativ Rusia in urmatorii 25 de ani. Potrivit presedintelui Camerei superioare a Parlamentului de la Moscova, Putin ar putea deveni din nou presedinte dupa incheierea primului mandat al lui Medvedev, caz in care poate avea alte doua mandate.
Apoi, liderul de la Kremlin se va retrage pentru a-i permite lui Medvedev sa preia din nou prerogativele prezidentiale. Scenariul este unul posibil. Constitutia rusa interzice unui presedinte sa detina mai mult de doua mandate consecutive, dar nu si preluarea puterii dupa o anumita perioada.