Saptamana aceasta are loc ultima vizita a mediatorilor internationali in Kosovo, inainte de raportul final privind viitorul provinciei. Acesta va fi anuntat la 10 decembrie. Negociatorul Uniunii Europene pentru Kosovo, Wolfgang Ischinger, avertizeaza ca decizia privind statutul provinciei, oricare ar fi ea, trebuie luata urgent, pana lunea viitoare.
Oficialul european a declarat ca situatia politica a provinciei Kosovo este greu de controlat. Decizia privind independenta Kosovo trebuie luata inainte de data de 10 decembrie, cand troica de negociere, formata din Uniunea Europeana, SUA si Rusia va prezenta raportul final Natiunilor Unite.
“Este regretabil, absolut regretabil, ca partile nu au ajuns la un acord privind statutul Kosovo”, a spus oficialul european.
Negocierile dintre albanezii si sarbii din Kosovo au esuat dupa patru luni de intrevederi regulate. Nici raportul troicii nu va da o solutie ONU, aceasta pentru ca Statele Unite si Rusia nu au reusit, nici ele, sa cada de acord. Washingtonul sustine declararea independentei unilaterale a provinciei, solutie respinsa categoric de Moscova. In acest timp, albanezii din Kosovo spun ca isi vor declara independenta “in coordonare” cu tarile occidentale care ii sustin, la inceputul anului 2008. Serbia afirma la randul ei ca maximul acceptabil pentru Kosovo ramane autonomia extinsa.