In Statele Unite, o a doua mare furtuna a acestei ierni a ajuns la New York, dupa ce a facut ravagii in Vestul Mijlociu. Situatia este si mai grava in Canada, unde ninsoarea si viscolul au redus vizibilitatea pana aproape de zero. Furtuna a facut deja cel putin trei victime in Statele Unite si inca una in Canada. Ninsoarea si viscolul au afectat duminica si coasta de est a Statelor Unite. La Boston, stratul de zapada a atins 20 de centimetri, cat se inregistreaza, de obicei, in toata luna decembrie.
In nordul statului New York s-au consemnat chiar si 30 de centimetri de zapada. Serviciile de deszapezire au purtat, intreaga zi, o lupta inegala cu ninsoarea. Multe masini au ramas blocate in trafic, iar cele parcate in fata caselor au fost pur si simplu ingropate sub troiene. Localnicii care planuiau sa-si faca, in weekend, cumparaturile de Craciun n-au mai iesit din casa. La New York, ninsoarea a cedat locul unor fenomene si mai neplacute – ploi insotite de rafale de vant de aproape 80 de kilometri pe ora. Pe aeroportul Kennedy, cursele aeriene au intarziat, in medie, cu doua ore. Mai la nord, in Canada, furtuna a luat proportii de catastrofa in zona marilor orase Montreal si Toronto. Stratul de zapada a ajuns pe alocuri la 40 de centimetri, iar ninsoarea continua. Numai la Toronto si in imprejurimi s-au produs peste 600 de accidente rutiere. Companiile aeriene i-au avertizat pe calatori sa se astepte la anularea sau intarzierea curselor pe toate aeroporturile din regiune. Furtuna si-a continuat deplasarea spre nord-est, capatand si mai multa forta.