Scoala Generala „George Enescu” din Sinaia a organizat, saptamana aceasta, o serbare de impodobire a pomului de Craciun – un brad crescut natural in curtea unitatii de invatamant – si o petrecere pentru elevii claselor 5-8, intitulata „Carnavalul fulgilor de nea”. Carnavalul, desfasurat intr-o discoteca din localitate, a presupus un concurs de masti si costume, un concurs de dans si un concurs de miss si mister (denumiti „craiasa si craiul zapezii” – foto).
„Am zis sa nu impodobim bradul fara sa vina si Mos Craciun. Am beneficiat de ajutorul a patru sponsori, care ne-au sprijinit sa oferim 460 de pachete pentru fiecare elev al scolii. Acestora li s-au adaugat alte 30 de pachete, pe care le-am daruit elevilor cu situatii materiale mai modeste”, ne-a spus Simona Tudor, director adjunct al Scolii Generale „George Enescu”. Mosul nu a intrat pe „hornul” Scolii „George Enescu” doar impins de sponsori. Cu banii economisiti in ultimul an, conducerea unitatii de invatamant a putut achizitiona cate un televizor si un DVD, pentru utilarea tuturor claselor din ciclul primar.
Si Primaria Sinaia a impartit cadouri pentru prescolarii si elevii claselor 1-4 din localitate. Insotiti de parinti, educatoare si invatatoare, micutii au fost invitati la Cazinou pentru a se intalni cu Mos Craciun. Mosul nu a excelat, insa, in promptitudine, copiii trebuind sa astepte aproape o ora pana la inceperea serbarii propriu-zise. Cum neastamparul le era mare, Sala Oglinzilor se transformase intr-un mic stadion, in care numele batranului lapon era scandat fara intreruperi. Din cate se pare, vina pentru aceasta intarziere a apartinut animatorilor lui Mos Craciun. Tocmiti de la un teatru din Bucuresti, acestia s-ar fi impotmolit pe DN1, mai troienit ca niciodata cu autovehicule.
(I.S.)