Dupa Milano, Paris sau New York, pe podiumul de la Bucuresti, in cadrul celui mai renumit eveniment din lumea modei romanesti – „Bucharest Fashion Week 2007” – a venit deja… primavara 2008.
Au fost prezentate tendintele vestimentare din sezonul urmator prin intermediul a zeci de colectii, purtand semnaturi dintre cele mai cunoscute: Zina Dumitrescu, Catalin Botezatu, Rita Muresan, Liza Panait, Laura Olteanu. Fosnetul matasii, rafinamentul dantelei din bumbac sau al broderiei pe tul, pretiozitatea blanurilor naturale sau a bijuteriilor de clasa au fost completate, fericit, de unduirea buclelor naturale, de eleganta coafurilor clasice, dar si a celor realizate dupa cele mai in voga tendinte actuale, semnate de hair-stylisti ai firmei BES Ploiesti Romania. Imaginea celor aproape o suta de modele care au defilat in serile festivalului a purtat semnatura colectiva a unei echipe de profesionisti, aleasa sa realizeze coafurile impuse de varietatea extrem de mare a temelor propuse de designerii vestimentari tocmai pentru performantele creative si de indemanare dovedite la multe alte manifestari de renume, printre care „Beauty Hair”. O performanta probata in conditii de maxima exigenta profesionala – pe care o impune, de altfel, prin toate participarile sale la manifestari de anvergura, dar si pentru clientul obisnuit care trece pragul salonului propriu, firma BES Ploiesti Romania, condusa de directorul general Maria Martha Mocanu, cu convingerea ca misiunea hair-stylistului este aceea de a valoriza, si mai mult, intalnirea modelului cu publicul. Care public – avand in vedere ca festivalul va fi transmis de cunoscutul post de televiziune Fashion TV – reuneste privitori din peste 140 de tari.
Luiza RADULESCU PINTILIE