Conducerea Academiei Romane i-a cerut lui Constantin Balaceanu-Stolnici sa-si comunice pozitia fata de acuzatiile de colaborare cu Securitatea care i-au fost aduse. Forumul Civic Romanesc a solicitat Academiei Romane, printr-o scrisoare deschisa, din 28 noiembrie, sa retraga „de urgenta” titlurile de membri de onoare lui Constantin Balaceanu-Stolnici si lui Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolit al Banatului. Potrivit secretarului general al Academiei, Ioan Paun Otiman, intr-o prima faza, situatia lui Balaceanu-Stolnici va fi analizata intr-o sedinta a Prezidiului Academiei.
„Saptamana trecuta i-am solicitat punctul de vedere. Asteptam si comunicarea CNSAS. Am dori sa avem o discutie in Prezidiul Academiei, insa potrivit legii, excluderea este posibila numai dupa o condamnare definitiva. Noi neavand o alta prevedere legala, nu putem modifica legea pe loc. Nu putem discuta despre o excludere intr-o situatie de acest gen, pentru ca nu avem o acoperire legala”, a declarat Ioan Paun Otiman. Colegiul CNSAS a stabilit in august ca Nicolae Corneanu si Constantin Balaceanu-Stolnici au facut politie politica. Atat Balaceanu-Stolnici, cat si Corneanu au recunoscut in presa ca au avut legaturi cu fosta Securitate.
Constantin Balaceanu-Stolnici si Nicolae Corneanu activeaza ca membri de onoare ai Academiei Romane din 1992.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorHALELE CENTRALE (IV)