Guvernul italian a adoptat, miercuri seara, un decret prin care prefectii sunt imputerniciti sa decida indepartarea de pe teritoriul Italiei a cetatenilor comunitari care reprezinta un pericol la adresa sigurantei publice, a anuntat premierul Romano Prodi.
Consiliul italian de Ministri, reunit miercuri in sedinta extraordinara, a aprobat un pachet de masuri de siguranta care includ, printre altele, o prevedere in legatura cu expulzarea cetatenilor europeni care comit infractiuni pe teritoriul Italiei. „Nu actionam la manie, dar suntem hotarati sa mentinem un nivel de siguranta corect si ridicat pentru cetatenii nostri”, a declarat premierul Prodi dupa sedinta de guvern. El a afirmat ca este in deplin acord cu presedintele in ceea ce priveste decretul pentru inlaturarea cetatenilor comunitari. Prodi a precizat ca textul va fi prezentat imediat spre semnare sefului statului, pentru a putea fi publicat cat mai repede in Monitorul Oficial.
Si reprezentantii Stangii Radicale sustin decretul. Ministrii Paolo Ferrero si Pecoraro Scanio, acesta din urma aflat la Tel Aviv, au aprobat decretul. „Erau de acord cu aceasta prevedere inca din timpul consiliului de ministri precedent”, a explicat Prodi.
Pachetul de siguranta care a fost votat prevede limitari ale dreptului de a intra pe teritoriul italian si a dreptului de sedere in cazul in care cetatenii reprezinta o amenintare pentru ordinea publica si siguranta cetatenilor italieni. Prefectii pot indeparta cetatenii de pe teritoriul pe care il au in jurisdictie pe motive de amenintare la adresa sigurantei nationale.
Pe de alta parte, seful guvernului italian a recunoscut, miercuri, ca incidentul survenit in ajun, la Roma, cand un roman a violat o italianca, sotia unui amiral, a fost un stimul „pentru a accelera o parte a pachetului de siguranta”. In acelasi timp, oficialul italian a tinut sa sublinieze ca membrii comunitatii romane din Italia „sunt in mare parte persoane serioase si muncitoare”.
Romano Prodi l-a sunat, miercuri seara, pe premierul Calin Popescu-Tariceanu, care, in urma discutiei avute cu omologul italian, a decis sa trimita de urgenta la Roma o echipa de experti romani care sa sprijine autoritatile italiene, dupa ce un roman este suspectat de omor grav. Tariceanu si-a exprimat consternarea si profundul sau regret fata de actul criminal din seara zilei de 30 octombrie de la periferia Romei al carui prezumtiv autor ar fi un cetatean roman.