Proces – verbal
La „accidente usoare”, innebunesti la coada. Politistii, proaspeti la intrarea in tura, transpira pe la pranz, iar catre sfarsitul programulului se uita prin tine. Nici soferii nu aratau mai bine. Pe langa volumul enorm de munca, agentii de la accidente „arhiveaza” adevarate capodopere de imaginatie. Incercand sa-si sustina nevinovatia, unii soferi apeleaza la tot felul de explicatii, care mai de care mai fanteziste.
AVIONUL MI-A TAIAT CALEA
In timp ce ma deplasam cu autoturismul proprietate personala pe DN1, in directia Otopeni, un avion mi-a taiat calea, prin aer. Nu cred ca circula regulamentar intrucat era foarte aproape de sol. Atunci, fiul meu a tipat, si normal, pentru ca era disperat, el are doar 9 ani, si eu am accelerat ca sa evit avionul si am intrat in masina din fata mea care era condusa de o femeie. Sa stiti, domnule agent, ca femeia m-a si injurat…”, incerca sa explice un sofer.
MASINA A PLECAT SINGURA
„Soferul dubei s-a uitat exact in ochii mei si eu am accelerat, pentru ca am considerat ca ne-am inteles din priviri”, a sustinut un conducator auto care nu s-a asigurat la plecarea de pe loc. „Sigur ca n-am mai semnalizat, dar pe urma soferul respectiv n-a mai vrut sa recunoasca faptul ca s-a uitat la mine… Dar eu pot sa spun ca are ochii albastri…” Sau…
„Eu stateam linistit pe loc, la semafor. Deodata, masina a plecat singura si l-a atins in bara pe conducatorul auto din fata mea. Atunci, el s-a enervat si a dat tare cu spatele si mi-a spart farurile si mi-a indoit bara… Eu n-am avut nicio vina”.
VENEAU MASINI DE PESTE TOT
Cele mai bizare explicatii ale accidentelor auto raman, totusi, cele din intersectii.”Eu ma deplasam regulamentar, dar, din toate partile, veneau masini. Atunci, eu am oprit. (n.n. – semafoarele nu functionau si soferul se afla pe drumul cu prioritate. A oprit masina in mijlocul intersectiei) Sa se inghesuie ei, daca sunt smecheri!
Si tocmai pe mine, care stateam pe loc, m-a indoit unul cu masina de smecher. Cred ca era fotbalist, ca astia se inghesuie asa…”

AM PORNIT PE ALBASTRU

„Cred ca ati observat ca la semafoarele astea noi, moderne, este si culoarea albastra. Cand s-a aprins albastru, eu nu am stiut ce sa fac pentru ca nu scrie in regulament. Am pornit, dar dupa-aia am oprit pentru ca mi-am dat seama ca la culoarea albastra in mod normal trebuie sa eliberezi banda de circulatie. Il rog pe aceasta cale pe domnul ministru sa ia masurile care se impun…”
M-A IMPINS VANTUL CU 60 LA ORA
„Batea vantul cu peste 100 de kilometri la ora din spate. Eu circulam cu 50 la ora, dar va dati seama ca vantul ma impingea foarte tare.
Eu am franat, dar n-am putut evita impactul pentru ca m-a impins vantul cu o viteza de aproximativ 60 de kilometri pe ora, tinand cont de fortele de frecare…”, a sustinut un sofer a carui viteza in oras era – dupa aprecierile martorilor si ale politistilor – de aproximativ 80 km/h.
Mirajul blondei
Intra in spital 3 motociclisti grav raniti dupa ce au avut accident. In urma operatiei, doctorual se duce la fiecare sa-l intrebe ce a patit. Il intreaba pe primul:
– Cum ai avut accidentul?
– Pai, domnule doctor, am acasa o Yamaha si m-am dus cu 200 km/h, am vazut o blonda, m-am uitat dupa ea si primul stalp a fost al meu.
Doctorul ii spune sa nu se mai uite dupa femei cand conduce. Merge la al doilea.
-Tu ce ai patit?
– Domnule doctor, am acasa o Honda, m-am dus cu 250 km/h, am vazut o blonda primul pom a fost al meu.
Doctorul ii spune, din nou, si lui sa nu se mai uite dupa femei in timp ce conduce. Merge la al treilea.
-Tu cum ai avut accidentul?
– Pai, domnule doctor, am acasa un jaf de motoreta si, cand i-am vazut pe astia doi cu ce viteza trec pe langa mine, am crezut ca eu stau pe loc si m-am dat jos sa vad ce are.