• Ministrul Muncii promite sa nu taie “imbogatitii” de la ajutorul de incalzire
Pensiile vor creste de doua ori in urmatoarele luni, prima majorare fiind realizata in noiembrie, iar urmatoarea – la inceputul anului viitor, a anuntat, ieri, ministrul Muncii, Egalitatii de Sanse si Familiei, Paul Pacuraru.
Potrivit acestuia, valoarea punctului de pensie va creste cu 30% de la 1 noiembrie, ajungand la 541 de lei, comparativ cu 416 lei cat se inregistreaza in prezent.
O crestere de 7,4 la suta va fi operata incepand de la 1 ianuarie 2008, ajungand la 581 de lei, a anuntat ministrul Muncii.
„Majorarea pensiei poate fi asigurata in urma inregistrarii unui excedent de circa 300 de milioane de euro in bugetul de asigurari sociale”, a declarat Paul Pacuraru.
Pe de alta parte, ministrul a anuntat ca, pana in decembrie 2008, vor fi operate reduceri de sase la suta ale contributiilor sociale, mentionand diminuari cu 1,5 la suta ale contributiei pentru pensii si de 2 la suta ale contributiei pentru somaj, dar si de 1,5 la suta ale contributiilor pentru accidente sociale.
Tot el a declarat ca pensionarii vor beneficia de ajutorul de incalzire, in noiembrie si decembrie, pe baza declaratiei de venit din octombrie, deci fara sa se ia in calcul majorarea pensiilor din noiembrie.














