Traian Basescu s-a externat din spital ieri dupa-masa. La iesirea din spital, Presedintele a declarat ca se simte foarte bine si va reveni la Cotroceni in 2-3 zile, dupa perioada de repaus recomandata de medici. De altfel, seful statului a avut numai cuvinte de lauda la adresa echipei medicale care s-a ocupat de operatie, catalogand atitudinea acesteia drept una profesionista. De asemenea, a tinut sa precizeze ca intarzierea cu care s-a dat publicitatii comunicatul cu privire la operatia la care urma sa fie supus s-a datorat exclusiv unor ratiuni de precautie politica.
Noaptea care a trecut a fost una linistita pentru presedintele Traian Basescu, operat sambata la Spitalul Militar.
Seful statului a suferit o operatie la glanda tiroida. In urma interventiei, i-a fost indepartat lobul drept al tiroidei. A fost vorba despre o tumora benigna.
In urma vizitei medicale efectuate duminica dimineata, medicii au constatat ca seful statului se afla intr-o stare perfecta de sanatate, cu o evolutie postoperatorie buna, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.