Traversam, cred, un moment istoric singular prin intensitatea proclamarii „grijii fata de om”. Nici macar comunismul, care introdusese formula in lozinci si doctrina, o scrisese pe pereti, pe acoperisuri si pe carnetele de cotizanti, n-o proclama parca atat de vartos. Politicienii natiei, fara exceptie, n-au somn, n-au liniste, traiesc cosmaruri si au furnicaturi cumplite de piele, de teama ca grija fata de om sa nu atipeasca o clipa. Partidele de guvernamant nadusesc din zori si pana noaptea tarziu pentru, fireste, binele omului. Pentru binele omului apare de cincizeci de ori pe zi Emil Boc la televizor, sef zice-se al unui partid, care, conform unora ar fi la putere, conform altora ar fi in opozitie. Ca in bancul acela: „O fost, ma, fata mare nevasta-ta? Ei, zice, inghesuit la carciuma din sat, Gheorghe. Unii zic ca da, unii zic ca nu.” Oricum, seful lor suprem e la putere si inca ce putere!
Sa nu ne imaginam ca presedintele social-democratilor, formatiune banuita de stanga, Mircea Geoana, traieste altfel de cosmaruri. Nu. Si el, ca intregul partid, munceste sa tina stalpii grijii fata de om neprabusiti. Domnul Basescu, insusi, fie ca se afla la Neptun, unde a petrecut o parte din vara, fie ca se afla la vila din Covasna, splendida in dotari si arhitectura, unde si-a consumat o alta parte din vara, este muncit non-stop de aceeasi grija.
Un fel de calugari si misionari ai binelui public sunt toti politicienii nostri. Ca Gheorghe Doja, ca Ioana D’Arc ei sunt gata, de la Tariceanu si pana la Marko Bela, sa se sacrifice, pana la mistuirea de sine, in numele fericirii publice.
Ma gandesc, stand eu la Sangeru, pe o ploaie mocaneasca de toamna, care rapaie pe acoperis si cu un frig care m-a obligat la o haina in plus, peste camasa si parca nu-i destul, ca venirea iernii si binele public au generat aceasta agitatie politica fara precedent. Daca pana acum doar domnul Basescu dorea, fireste, tot pentru binele poporului, daramarea guvernului Tariceanu, azi vrea si PSD-ul. Pentru Mirciulica Geoana, care a suit dealul Cotrocenilor, presedintele brusc nu mai e atat de negru, PD-ul atat de odios, iar la randul sau, seful statului nu-l mai vede pe fostul ambasador de la NewYork, „cantitate politica neglijabila”. Fostul vames de la Bihor, domnul Blaga, tot in numele binelui si fericirii celorlalti face genuflexiuni si rotiri de brate, in paralel cu mai-obositul Stolojan, pentru ocuparea concomitenta sau pe rand a scaunului de prim-ministru. Se stie ca munca de prim-ministru presupune, ca si sapatul la santuri, conditie fizica. Iar cei doi incearca suta de metri in unsprezece secunde.
Parlamentarii, obligati la decizii care le fac greata pentru ca ar putea sa le fuga scaunele de sub fund se agita si ei ( tot pentru binele public ) cautand hachite, incalcari procedurale, pentru ca daramarea de Guvern, daca se va petrece, sa dureze ca o filmare cu incetinitorul a prabusirii unui bloc. Caderea etajelor, dupa dinamitarea produsa toamna, se continua pana ce da coltul ierbii, cand se asaza ultimele resturi de moloz. Cu alte cuvinte, dintr-o imensa dragoste de popor, la intrarea in iarna, politicienii asuda la o criza care sa le tina de cald tuturor. N-o sa avem gaze si pacura? Pai cine sa raspunda? Vechiul guvern a cazut si n-a fost lasat sa rezolve chestiunea. Cel nou e in creuzetul balamucului. Marele castigator in aceasta zarva, cu ruperi de oase, stalciri de mutre, va fi, fireste, tot domnul Traian Basescu, mester al ascensiunii pe scafarlii sparte. Jongleriile prezidentiale vor fi dedicate tot poporului, binelui sau nemarginit.
La mine, la Sangeru, de unde se vad varfurile muntilor spre Predeal si Brasov, miroase a toamna zgribulita, iar noaptea chiar a iarna. Am facut prima oara focul, iar soba, constat, scoate fum. Suparat pe vatrai, traiesc multumirea ca acum, inaintea ninsorilor, politica se agita. Se agita sa darame, sa sfarame, sa inlocuiasca pentru binele meu, pentru binele tau, pentru binele nostru al tuturor. Cangrena dreptei, chiar daca a produs cea mai mare crestere economica din Europa trebuie inlocuita cu glorioasa armie de stanga. Ambele trupe se revendica egal din sloganul, vechi ca democratia, vechi ca demagogia, grijii fata de om. Politicienii il numesc uneori, rasfatandu-l pe cetatean, in ipostaza lui de alegator, nataflet. Este un pseudonim de alint. Prin multiplicare, poporul e o masa de natafleti. Noi toti suntem natafleti. Pe natafleti ii asteapta iarna. O iarna fara guvern, sau cu un guvern provizoriu, ceea ce e tot un drac.
