Casa Hagi Prodan
“Casa de targovet, din secolul al XVIII-lea”, cum se numeste ea acum, este cea mai veche cladire civila din Ploiesti, iar intre edificii ocupa locul al doilea dupa Biserica Domneasca. De fapt, este tot ce ne-a ramas din secolul al XVIII-lea. Se intelege deci ca a fost mult cercetata si popularizata si ca, deci, este astazi destul de bine cunoscuta. Toata lumea stie ca a fost ridicata pe la 1785 si toata lumea vede cat este de frumoasa, acum parca mai frumoasa ca oricand.
De aceea, in randurile care urmeaza ne vom multumi sa vorbim numai despre cel care i-a dat numele.
Ivanciu Prodan a venit de tanar la Ploiesti din Gabrovo sau Coprivistita, unde se nascuse pe la 1772. La venire, stia carte si facuse ceva ucenicie, deoarece, odata stabilit aici, devenise un renumit mester caldarar si in acelasi timp si negustor al propriilor sale produse (caldari, cazane de tot felul «inclusiv pentru distilat tuica» tavi, sfesnice de arama etc.).
Prin 1800 sau 1801 s-a casatorit cu Maria, fiica unui negustor ploiestean, primind ca zestre casa din Calea Bucurestilor. Casa avea o curte mare si o gradina care tinea pana in ulita Gradinarilor (azi str. Golesti).
Dupa ce s-a casatorit, s-a ocupat mult de proprietatea aceasta, atat de gradina, cat si de casa, pe care a extins-o si a infrumusetat-o, dandu-i aproximativ forma si aspectul de astazi. N-a sovait sa aduca mesteri scumpi de peste hotare, cum s-a intamplat cu cei de la Treavna, care i-au sculptat in lemn tavanul sufrageriei.
Pe linie profesionala s-a facut foarte repede pretuit si a ajuns starostele isnafului aramarilor. In perioada regulamentara el a devenit “patentar” de clasa a V-a (cea mai mare) si proestos al breslei sale.
Curand, dupa aceasta s-a produs cel mai important eveniment al vietii sale: pelerinajul la Locurile Sfinte. A renuntat la functia de proestos al breslei, si-a lasat atelierul si pravalia in seama mesterilor sai, sub privegherea ginerelui sau Ioan si a plecat luand cu el o “caciula de bani”. A mers pana la Galati cu “posta” (diligenta), apoi cu o corabie greceasca pana la Jaffa si apoi “per pedes apostolorum”. A vizitat Iurasilim, Nazaret, Bethleem, s-a inchinat pe la bi-serici, morminte, s-a botezat in apa Iorda-nului, primind in dar, ca amintire (dupa ce facuse o donatie gene-roasa) un toiag cu ma-ciulia argintata si cu o cruce in varf. Apoi s-a intors pe acelasi drum.
Acest pelerinaj i-a conferit un mare prestigiu. A capatat, ca orice pelerin, titlu de hagiu pe care l-a alipit numelui lui pentru totdeauna. A povestit de zeci de ori, ascultat cu nesat, peripetiile prin care a trecut si a aratat lucrurile pe care le adusese cu el: marea icoana Ierusalimul, toiagul, mataniile de finic. Era invitat la cele mai simandicoase petreceri.
A continuat sa lucreze apreciate vase de arama. Desi nu mai era proestosul breslei caldararilor, de 7 ianuarie, onomastica lui, era vizitat de toti mesterii aramari, in frunte cu Sfetcu Caldararu, cu preotii si reprezentantii autoritatilor. Cat ar fi fost gerul de mare, puneau masa in curte si tot acolo parpaleau carnea de porc si slanina.
La 10 septembrie 1849, moartea lui Hagi Prodan a indurerat orasul, iar inmormantarea sa a strans la Biserica Sfintii Voievozi, in cimitirul careia a fost inmormantat, sute de ploiesteni.
Paul D.POPESCU
