500.000 de muncitori straini, asteptati in Romania

Presedintele Comisiei pentru munca si protectie sociala din Camera Deputatilor, Gheorghe Barbu, a declarat ieri ca, din cauza crizei de forta de munca cu care se va confrunta tara noastra, se asteapta ca in jur de 500.000 de muncitori din strainatate sa vina sa lucreze aici in urmatoarea perioada. Asadar, in urmatorii ani Romania ar putea fi pusa in fata unei cresteri spectaculoase a fortei de munca straine. Barbu a mai precizat ca domeniile in care se inregistreaza in prezent un deficit de forta de munca sunt agricultura si constructiile. In aceste conditii, este de asteptat ca si salariile sa creasca.

Meciuri fara spectatori la Universitatea Craiova si Rapid

Cluburile Universitatea Craiova si Rapid Bucuresti au fost sanctionate de Comisia de Disciplina a FRF cu disputarea unei partide de pe teren propriu fara spectatori, precum si prin plata unei amenzi de cate 20.000 de lei.
Astfel, maine, stadionul din Banie va fi inchis pentru suporteri la partida dintre Universitatea si UTA, iar Rapid va juca fara suporteri in etapa a opta, in meciul contra Gloriei Buzau.
Sanctiunile vin dupa incidentele petrecute in tribune la partida directa, disputata in etapa a sasea, pe stadionul Giulesti, si castigata de Rapid cu 2-0. Atunci, suporterii rapidisti au aprins torte in tribuna, in timp ce sustinatorii craioveni au intrat in conflict cu fortele de ordine.
Ambele formatii au fost considerate recidiviste, dupa ce primisera cate un avertisment la inceputul sezonului, Universitatea pentru incidente aparute la jocul cu Pandurii Targu Jiu, din runda a patra, iar Rapid, in urma manifestarilor nesportive ale suporterilor la Supercupa Romaniei, contra lui Dinamo.

Femeile cecene – obligate sa poarte val islamic

Liderul cecen, Ramzan Kadirov, vrea ca functionarele publice sa poarte valul islamic, pentru a nu-i mai provoca pe barbati. Potrivit acestuia, femeile care nu se vor supune acestei decizii vor fi concediate. Propunerea lui Kadirov ar putea tensiona relatia cu liderii laici de la Moscova, care sustin ca legislatia rusa separa statul de religie si promoveaza egalitatea intre sexe.
„Femeile trebuie sa poarte valul sau nu vor mai lucra in institutiile statului. Puteti spune ca afirmatiile mele sunt ilegale, dar nu voi ceda”, a subliniat liderul cecen, care s-a declarat socat sa vada „tinerele mergand prin oras in tricouri si fuste scurte”.
El este de parere ca femeile sunt de vina pentru infractiunile comise in Cecenia, fiindca invita barbatii sa intretina relatii sexuale cu ele.
Ramzan Kadirov este fiul Ahmad Kadirov, cleric musulman, care a ocupat functia de presedinte al Ceceniei pana in luna mai 2004, cand a fost asasinat.
Tanarul presedinte, numit de Kremlin in aceasta functie pe data de 16 februarie, este comandantul unei mici armate private, acuzata de organizatiile pentru drepturile omului de numeroase crime si rapiri. Kadirov, despre care se spune ca a facut o mare avere din santaj si extorcari de fonduri, afirma, insa, ca trupele sale au adus stabilitatea in mica republica din Caucaz.

Directia pentru Protectia Copilului, la 10 ani

Directia pentru Protectia Copilului Prahova din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a implinit 10 ani de la infiintare.
Intr-un comunicat transmis la redactie, sunt prezentate ca realizari ale institutiei: inchiderea a sase centre de plasament din cauza conditiilor improprii de lucru; diminuarea copiilor aflati in dificultate si cresterea numarului de asistenti maternali profesionisti; prevenirea abandonului si a institutionalizarii copiilor; infiintarea liniei telefonice 983 „S.O.S. salvati victimele violentei in familie” etc.
Referitor la dificultatile intampinate pe parcursul celor 10 ani, reprezentantii institutiei au nominalizat, cu prioritate, problema identificarii unor noi surse de finantare.
C.N.