Decizia privind desfiintarea testelor nationale si admiterea in licee pe baza tezelor unice este, in aceste zile, una puternic controversata. Parerile sunt impartite, de aceea am incercat sa aflam cateva puncte de vedere ale reprezen-tantilor conducerii Inspectoratului Scolar si ale celui mai reprezentativ sindicat din Prahova, care reuneste aproximativ 8000 de cadre didactice. Inspectorul scolar general adjunct, profesor Gheorghe Borovina, este de parere ca o asemenea decizie reprezinta un pas inainte pentru invatamant, fie si numai pentru faptul ca elevii scapa de stresul unui examen, care a facut ca, in anii trecuti, unii dintre ei sa nu obtina rezultate corespunzatoare nivelului de pregatire. Dar, in acelasi timp, atrage atentia ca: “inlocuirea tes-telor cu teze creste, semnificativ, res-ponsabilitatea profesorilor, in privinta notarii, astfel incat obiectivitatea sa asigure sanse egale elevilor, indiferent in ce unitati scolare invata”. Aceeasi parere a fost impartasita si de catre lide-rul de sindicat Gheorghe Giurumescu, care a adaugat si un alt avantaj pe care l-ar avea schimbarea la care ne referim: “Vom scuti, astfel, banii bugetului, pe care ii foloseam sa transportam copiii la centrele de examen. In plus, si elevii vor scapa de stres si de oboseala“.
Gabriela IONITA
Cum se desfasoara tezele cu subiect unic
Elevii de clasa a a VII-a si a VIII-a sustin, in aceasta toamna, tezele cu subiect unic, care vor inlocui Testele nationale. Prima sesiune a Tezelor cu subiect unic incepe in 30 noiembrie 2007. Disciplinele la care se sustin teze in clasa a VII-a sunt limba si literatura romana, matematica, respectiv limba si literatura materna. Elevii de clasa a VIII-a sustin tezele la limba si literatura romana, matematica si geografie sau istorie, la alegere. Durata de elaborare a tezei – doua ore. Lucrarile vor fi evaluate de doi profesori, iar elevii nemultumiti vor avea sansa de a depune contestatie pentru nota primita.
In 5 zile dupa afisarea notelor, profesorul care preda la clasa are obligatia de a analiza, impreuna cu elevii, lucrarile si notele obtinute.
Subiectele tezelor sunt elaborate in cadrul Centrului National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar, conform programei scolare parcurse pana la data desfasurarii tezei.
In semestrul II sunt programate urmatoarele teze:
6 mai 2008 – limba si literatura materna,
9 mai 2008 – istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a),
13 mai 2008 – limba si literatura romana,
16 mai 2008 – matematica, pe 29 mai 2008 pot fi depuse contestatii.
Evaluarea se face pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordandu-se 90 de puncte pentru raspunsurile corecte si complete si 10 puncte, din oficiu, cu respectarea stricta a baremului unic de evaluare si notare. Nota finala se stabileste prin media aritmetica a notelor acordate de fiecare profesor evaluator.
Fractiunile de punct rezultate din impartire se rotunjesc la nota imediat superioara, daca sunt cuprinse in intervalul 0,50 – 0,99, sau se anuleaza, daca sunt cuprinse in intervalul 0,01 – 0,49.
Nota 1 pentru copiat
Elevii surprinsi avand asupra lor materiale care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul, cei surprinsi copiind in timpul desfasurarii tezelor sau comitand alte fapte menite sa le favorizeze rezolvarea subiectelor primesc nota 1 la teza respectiva.
Elevii care, in perioada de analiza a tezelor, modifica sau completeaza continutul acestora primesc nota 1 la teza respectiva, iar nota la purtare se scade cu 3 puncte.
Profesorii care, in perioada de teze, furnizeaza raspunsuri, falsifica lucrari sau savarsesc orice alte fapte care impiedica desfasurarea in conditii nor-male a tezelor si aduc prejudicii imaginii invatamantului sunt sanctionati disci-plinar. Dupa caz, se procedeaza si la sesizarea organelor de urmarire penala.