Chiar daca suntem cu mult in urma altor tari comunitare, din ce in ce mai multi fermieri romani au inceput sa „simta gustul” agriculturii ecologice. Conform Programului national de dezvoltare rurala 2007 – 2013, producatorii inregistrati la Ministerul Agriculturii care practica agricultura ecologica vor primi un sprijin financiar in valoare totala de 521.787 de euro. Organizatiile profesionale sau interprofesionale care realizeaza proiecte menite sa promoveze pe piata produsele agroalimentare ecologice vor beneficia, din partea statului, de 80 la suta din valoarea proiectului, restul urmand a fi contributie proprie.
Asa cum aminteam, si in Prahova putem vorbi despre mugurii acestui sector al agriculturii, caruia i se acorda o tot mai mare importanta, pe plan mondial. Astfel, la Manesti au fost semanate (si sunt certificate de specialisti) 52 de hectare de soia ecologica, iar in comuna Draganesti – 17 hectare de lucerna ecologica. De asemenea, Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti a infiintat o suprafata de 10 hectare de culturi dendrologice (arbori si arbusti ornamentali), iar 7 apicultori din judet sunt in curs de autorizare in ceea ce priveste producerea de miere ecologica, foarte cautata pe piata europeana, cu precadere in Germania si Franta.