O patrime dintre austrieci doresc iesirea tarii lor din Uniunea Europeana, releva un sondaj al Societatii austriece pentru Politici Europene. De la aderarea Austriei la UE, procentul celor care se opun integrarii si cer o iesire grabnica din Uniune ramane intrucatva constant, gravitand in jurul procentului de o patrime din populatie. Majoritatea euronemultumitilor au varste de peste 50 de ani si venituri medii sau mici si argumenteaza ca intrarea tarii lor in Uniune le-a inrautatit situatia. Tinerii, in schimb, sunt favorabili ideii europene intr-o proportie covarsitoare.














