
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru incalcarea libertatii de expresie, hotarand ca este nedreapta sanctionarea unui cotidian dupa aparitia unui articol referitor la averile stranse de unii dintre comunisti.
Cotidianul a publicat, la 19 iunie 2002, rezumatul unui articol care urma sa apara, intitulat “Milionarii rosii”, si care era insotit de o fotografie mare a presedintelui grupului parlamentar al Partidului Comunist, Victor Stepaniuc. Acest parlamentar s-a considerat defaimat si a depus plangere impotriva cotidianului.
Dupa doua zile, articolul a aparut, cu interviul unui director al unei fabrici de conserve, care a denuntat eforturile lui Stepaniuc de a declara afacerea falimentara pentru a o vinde la un pret mic. Articolul, spre deosebire de rezumatul sau, nu a facut obiectul niciunei contestatii, a informat Curtea Europeana.
La 1 august 2002, un tribunal din Republica Moldova i-a dat castig de cauza lui Stepaniuc si a condamnat cotidianul Flux si autorul articolului la plata unei sume de 270, respectiv 135 de euro, dar ii obliga si sa publice scuze intr-un termen de 15 zile.
In hotararea sa, CEDO a motivat ca justitia din Republi-ca Moldova a condamnat pe nedrept cotidianul Flux, bazandu-se doar pe rezumatul articolului. “Netinandu-se seama de articolul principal, jurisdictiile nu au cautat sa aprecieze argumentele reclamantului”, au declarat judecatorii europeni.
Curtea considera ca “libertatea jurnalistului inseamna si posibilitatea de a exagera, chiar de a provoca”. Ea aminteste de “rolul important al presei intr-o societate democratica, pentru ca ii revine sarcina de a comunica idei si opinii privitoare la domeniul politic si la celelalte domenii ale vietii publice”, a declarat Curtea.
Acasă Lumea in care traim Republica Moldova – condamnata de CEDO, pentru incalcarea libertatii presei














