Industria IT din Romania – pe locul 40 in lume
Industria IT din Romania ocupa locul 40 intr-un clasament mondial al competitivitatii, realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), cu un scor de 32.1 puncte. Romania a depasit tari ca India si Bulgaria, clasate pe locurile 46, respectiv 42, insa se afla in urma Turciei, situata pe pozitia 39. Romania depaseste in clasamentul competitiei industriei IT si tari ca Rusia, China sau Ucraina. Cea mai competitiva industrie IT apartine SUA, care ocupa locul unu in clasamentul EIU, urmata indeaproape de Japonia. Acestea sunt singurele tari care depasesc pragul de 70 de puncte. Tara europeana cel mai bine clasata este Marea Britanie, pe locul 4, urmata de tarile scandinave: Suedia, Danemarca, Finlanda si Norvegia. Primele clasate din fostul bloc comunist sunt Estonia si Polonia, aflate pe locurile 25 si 26, la egalitate de puncte. Slovenia ocupa de asemenea un loc bun, insumand 44,2 puncte.
Milioane de dolari, pentru abuzuri sexuale
Arhidioceza romano-catolica din Los Angeles, Statele Unite, va plati cel putin 600 de milioane de dolari pentru abuzurile sexuale facute de clerici, incepand din anul 1950. Aceasta este cea mai mare despagubire pe care Biserica catolica o plateste in cazul scandalurilor sexuale.
Aranjamentul nu a fost facut inca public, dar avocatii bisericii si cele 500 de persoane care au depus plangere impotriva preotilor il vor anunta, astazi, la tribunal. Daca judecatorul va semna acest acord, biserica din Los Angeles va plati cate 1,3 milioane de dolari, pentru fiecare persoana abuzata.
Pana acum, Biserica romano-catolica din Statele Unite a platit despagubiri in valoare maxima de 100 milioane de dolari.
Rezolutia privind Transnistria, adoptata de Parlamentul European
Parlamentul European a adoptat proiectul de rezolutie privind Transnistria, fiind pentru prima oara cand un proiect de rezolutie comun la care si-au conjugat eforturile 9 europarlamentari romani – liberali, democrati si social-democrati a fost votat in unanimitate. Toate grupurile politice au depus in plenul Parlamentului European si, ulterior, au adoptat, in unanimitate, in sesiunea plenara desfasurata in aceasta saptamana la Strasbourg, rezolutia, conform declaratiei vicepresedintelui Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE), Adina Valean.
Rezolutia condamna fara echivoc regimul separatist, nelegitim si autoritar din Transnistria, nerespectarea drepturilor omului si a demnitatii umane, precum si negarea libertatilor populatiei care traieste in aceasta regiune, prin incalcarea dreptului de acces la informatie si a dreptului la educatie.
Adina Valean, membru al Comisiei pentru Libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European, a fost initiatorul roman din perspectiva ALDE si a insistat sa se includa in textul rezolutiei „o abilitate care atrage atentia tuturor partilor implicate ca orice zona de conflict inghetat reprezinta o gaura neagra in tot ceea ce inseamna traficul de fiinte umane, traficul de arme, de droguri, crima organizata si sa cerem ca aceste conflicte sa fie tratate cu mai multa atentie de UE”, a declarat Valean.