Dupa ce a saturat multimile cu cinci paini si cu doi pesti, Iisus s-a retras in pustie: „Dand drumul multimilor S-a suit in munte ca sa se roage”.
Sf.Scriptura nu ne spune ce anume rugaciune a rostit Mantuitorul Hristos cu acest prilej. Ea ne arata ca in timp ce Iisus era in rugaciune, ucenicii Sai erau invaluiti de o furtuna pe mare, se aflau in primejdie, deoarece El nu era cu ei. Cunoscand ingrijorarea si frica de moarte in care se aflau, Iisus vine la ei pe mare ca pe uscat. Ei il zaresc de departe. Trebuie sa observam mai ales doua lucruri pentru mantuirea noastra. Mai intai faptul ca atunci cand apostolii erau cu Iisus pe mare sau pe uscat, ei erau foarte linistiti, increzatori si feriti de primejdie. Prezenta Lui Iisus in viata lor le dadea curaj. In al doilea rand, rugaciunea este calea imparateasca ce ne duce la Hristos si mijlocul minunat prin care Il putem avea pe Hristos Domnul mereu cu noi. Ea este o sfanta lucrare, o inalta indeletnicire prin care viata noastra se indreapta spre Dumnezeu. Adevaratul credincios este un om al rugaciunii. Pentru sufletul lui rugaciunea este ceea ce este hrana pentru trup. Ea este painea cea de toate zilele a vietii noastre sufletesti.
In familiile noastre rugaciunea este liantul care tine dragostea si increderea intre soti. Rugaciunea este aripa credintei, roada nadejdilor, oglinda dragostei, pecetea virtutii. Ea este izvor nesecat de sfintenie si de traire crestineasca, este pavaza care ne ocroteste de ispite, in veci de veci. Amin !
Pr. Stefan Al. SAVULESCU
