Familia Berlusconi, proprietara holdingului Fininvest – un imperiu de companii cotate la bursa, care include grupul media Mediaset, grupul Mondadori si clubul de fotbal AC Milan – este luata la bani marunti de presa italiana.
Cotidianul Corriere della Serra a facut un inventar, in editia online de ieri, al avioanelor si al iahturilor lui Silvio Berlusconi. Acestea ar valora nu mai putin de 100 de milioane de euro. Mai precis, politicianul miliardar are o adevarata colectie de avioane Gulfstream V, aparat care poate zbura peste 12.000 de kilometri, insa nu transporta decat 19 persoane. Berlusconi a cumparat primul astfel de aparat in 1986, pentru 20 miliarde de lire. Este unul dintre cele mai luxoase jeturi de pe piata.
Apoi a decis sa se doteze si cu un Air Force One. Anul trecut a sosit la finala Champions League de la Atena cu un Airbus A319-115/CJ, lung de 33 de metri, model care valoreza 30 milioane euro, identic cu cele folosite de flota italiana.
„Berlusconi Airlines” mai detine doua aparate Hawker 800 XP ce pot transporta 8 pasageri cu o viteza de 750 km/h. Primul a fost cumparat in 2001, cu 14,2 milioane dolari, al doilea cu 13,8 milioane, iar al treilea e pe cale sa fie achizitionat. Ultima achizitie cu care a fost vazut magnatul italian este un elicopter model nou Aw 139, considerat un Ferrari al elicopterelor, de 7,5 milioane de euro.
Numai carburantul l-a costat, anul trecut, 41 de mii de euro, la care se adauga 138 de mii euro pentru intretinere. Si extravaganta nu se termina aici. Jurnalistii italieni nu uita sa treaca pe lista iahtul lui Berlusconi, despre care se spune ca a fost cumparat, in 1999, cu 15 miliarde de lire de la magnatul australian Murdoch. Superiahtul cu motor are 48 de metri lungime si este dotat cu tehnologie de ultima generatie.














