Prima linie telefonica gratuita pentru informatii privind contraceptia si sanatatea reproducerii este accesibila, de ieri, femeilor din Romania, la numarul de telefon 0800.150.150, de luni pana vineri, intre orele 10.00 si 18.00.
Linia telefonica gratuita care ofera maximum de confidentialitate deoarece interlocutorii nu se vad fata in fata, iar acest lucru poate diminua inhibitiile, face parte din campania “Dragoste fara griji” finantata de fundatia Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS). Linia telefonica este accesibila din toata tara.
Cei care raspund intrebarilor legate de contraceptie si viata sexuala sunt medici specialisti de planificare familiala.














