Animalele trimit oamenii la inchisoare !
Persoanele care isi agreseaza animalele risca sa ramana fara ele si sa faca inchisoare pana la trei ani, potrivit unei initiative legislative a PD privind protectia animalelor. Trei deputati PD, Ioan Oltean, Augustin Zegrean si Daniel Buda au conceput un proiect de modificare a legii care ocroteste animalele domestice, prin care propun inasprirea pedepselor pentru cei care aplica rele tratamente animalelor. Deputatul PD Ioan Oltean a declarat, ieri, ca proiectul va fi depus, luni, la Camera Deputatilor. „Noi venim si stabilim, foarte exact, sanctiunile care pot fi aplicate si cine sesizeaza sau se autosesizeaza in anumite situatii. Sanctiunile nu se limiteaza doar la amenzi usturatoare sau pedepse care pot sa ajunga pana la 3 ani de inchisoare. Animalele se confisca. Se iau de la persoana care le aplica rele tratamente si vor fi duse in adaposturi amenajate de primarie si vor fi vandute sau date altcuiva”, a spus Oltean. Cei trei parlamentari PD sustin ca ideea le-a venit dupa ce au vazut, la televizor, oameni care au batut cu bestialitate cai, fara niciun pic de mila.