• Cei vizati invoca o razbunare
Dand citire, in sedinta Consiliului Local de ieri, unui material scris pe cateva pagini bune, consilierul social-democrat Daniel Savu a cerut demiterea conducerii de la S.C. Hale si Piete. Motivele invocate de acesta au fost salariile exagerat de mari plus indemnizatiile de sedinta pe care le iau directorii de la S.C. Hale si Piete. „Nu este posibil ca membrii Consiliului de Administratie sa ia cate 6 milioane lei vechi pe sedinta, iar directorul – 7 milioane, in conditiile in care Consiliul Local este actionar unic la aceasta societate si ar trebui sa fie informat de tot ceea ce se intampla acolo. Cu atat mai mult cu cat sunt unele persoane care au salarii de 70 milioane si chiar 100 de milioane lunar. Aici este vorba despre bani publici, nu despre profitul societatii. Consider ca principalul vinovat este doamna Cristina Stoichici, director juridic si membru PNL, care am inteles ca are un salariu de 40 de milioane, lunar. De aceea, solicit demiterea intregii conduceri a S.C. Hale si Piete si prezentarea, de catre aceasta, a unui raport privind veniturile inregistrate anul trecut si anul acesta, pana in prezent, de catre cei patru directori ai societatii: general, adjunct, tehnic si juridic”, a precizat Daniel Savu.
Solicitandu-i un punct de vedere in legatura cu acuzatiile aduse, directorul S.C. Hale si Piete, Gheorghe Simion, considera ca, de fapt, este vorba despre o razbunare: „Miza acestui joc este rezilierea, de catre societatea noastra, a unui contract incheiat cu S.C. Nabo Group, la care si domnul Savu este salariat. Aceasta firma a incheiat un contract cu noi inca din anul 2001, pentru inchirierea a 26.000 mp in Oborul de la iesirea din oras, contract pe care domnul Savu l-a initiat la vremea respectiva, in calitate de director la APAPS.
Insa, din cauza nerespectarii cuantumului aportului la asociere, am initiat o actiune in instanta privind rezilierea contractului cu S.C. Nabo Group. In ceea ce priveste salariile conducerii S.C. Hale si Piete, nu exista salarii mai mari de 32-34 de milioane lei vechi, salariul meu fiind de 32 milioane lei vechi”.
Camelia NASTASE