• Angela Merkel – cel mai apropiat aliat european al Americii
• Un pas important in directia crearii pietei unice euro-americane

Concert in limite strict diplomatice la Washington. Surdina pe temele in litigiu, muzica de petrecere la capitolele concordante. Cam asa s-ar putea rezuma summitul Statele Unite – Uniunea Europeana, desfasurat luni la Washington. Cele doua parti nu au reusit sa depaseasca divergentele asupra unor dosare importante cum ar fi comertul mondial sau schimbarile climatice. Asa ca summitul nu a facut decat sa inregistreze oarecare semne de ameliorare a relatiilor bilaterale.
Dupa mai multi ani de disensiuni pe teme precum razboiul din Irak sau modul in care americanii inteleg sa-i trateze pe suspectii de terorism, relatiile dintre Uniunea Europeana si Statele Unite cunosc o sensibila ameliorare.
Cele doua parti coopereaza bine in probleme legate de dosarul nuclear iranian sau de relansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu.
La acest climat pozitiv, a contribuit si prezenta cancela-rului german Angela Markel la presedintia Uniunii Europene. Dupa premierul britanic Tony Blair, Merkel este considerata, de catre George W. Bush cel mai apropiat aliat european al Americii. De altfel, cancelarul german nu a facut un secret din faptul ca una dintre prioritatile sale este chiar consolidarea relatiilor transatlantice. Mai mult, spre deosebire de aliatii sai social-democrati din guvernul de la Berlin, Angela Merkel sprijina ideea crearii unui scut antiracheta in Polonia si Cehia.
In plus, intalnirea a insemnat si semnarea, de catre Statele Unite si Uniunea Europeana, a unui nou parteneriat transatlantic, primul pas catre crearea unei piete unice euro-americane. Lansat de presedintele american George W. Bush, cancelarul Angela Merkel si presedintele Comisiei Europene Jose Emanuel Durao Barroso, noul parteneriat are ca scop relansarea comertului si a investitiilor transatlantice.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următor1 Mai, sub semnul violentei