Scriam, cu ceva timp in urma, ca brezenii si autoritatile orasului au onorat prezenta unor cetateni ai locului in trupele Romaniei din Irak, acordandu-le mai multe diplome si prezentan-du-i ca adevarati eroi. Si chiar li s-a dat onorul militar, un detasa-ment al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” defiland (foto 1), prin fata celor cinci militari intorsi din Irak. Ceremonia, desfasurata in chiar “Ziua Eroilor”, avea sa atra-ga atentia numerosilor localnici- veterani de razboi, pensionari, tineri etc. – care au fost impre-sionati si, in aceeasi masura, mandri de prestatia reprezen-tantilor lor in armata tarii.
Cei cinci militari segevisti (s.g.v. = soldat gradat voluntar) care au primit diplome din partea mai multor autoritati din Breaza au fost: caporal Nita Mihai Vladut, sergent Gaina Augustin Mihai, fruntas Parosu Gelu, caporal Nenciu Catalin si caporal Sabo Daniel, toti nascuti, crescuti si cu scoala facuta in oras. Dar, poate cel mai important moment al recunoasterii meri-telor acestor fii ai orasului Breaza a fost invitarea lor de catre primarul George Maracineanu la o discutie de prezentare (foto 2), in fata reprezentantilor presei, ocazie cu care primarul si coman-dantul lor – maiorul Florin Bana – aveau sa elogieze activitatea militarilor brezeni pe frontul din Irak.
Cei cinci au facut parte din forta de protectie a angajatilor ONU aflati la Basra, in sudul Irakului si activau in Detasa-mentul UNAMI 4. S-au aflat in misiune din martie 2006 pana in aprilie 2007, locul fiind unul dintre cele mai „fierbinti” din Irak. Aveam sa aflam ca acolo, in sudul Irakului, majoritatea populatiei este de origine siita – sunitii fiind foarte putin reprezentati – dar, daca luptele interconfesionale nu au fost prea ample, apropierea de granita cu Iranul crea probleme deosebite in sensul ca pe-acolo se facea aprovizionarea cu arme si munitii a militiilor siite irakiene.
Cum s-au comportat acesti tineri militari brezeni care, cu mandrie, purtau pe ecusoa-nele blu-zoanelor de camu-flaj ins-criptia RO.ARMY, ne-a po-vestit fiecare. Aveam sa retinem, astfel, ca, la varsta de 24 – 27 de ani cat au ei, doar dorul de casa era „dusmanul” cel mai greu de infrant, chiar daca aproape zilnic discutau la telefoanele mobile sau pe Internet cu familiile din tara. Pe de alta parte, profesionalismul, buna pregatire, disciplina si, bineinteles, norocul le-au permis sa depaseasca toate celelalte obstacole – atacuri ale insur-gentilor irakieni, bombardamente cu rachete si bombe de diferite calibre etc. – si sa se intoarca teferi in tara. Romanii din Basra au fost, de altfel, singura unitate dintre celelalte participante care nu a inregistrat pierderi de vieti omenesti. Cat despre viata lor de militari ai fortelor ONU in Irak, nu au avut sa precizeze mare lucru: toate zilele erau la fel, „stiam doar orele de program si cand aveam ziua libera”, iar mancarea pre-dilecta erau friptura de pui si cartofi prajiti. Necazul venea, insa, de la… atmosfera, acolo inregis-trandu-se, frecvent, 40 de grade Celsius, iar noaptea, din cauza umidi-tatii, tempera-tura de zero grade cores-pundea uneia de -20 de grade Celsius de la noi.
Au rezistat, insa, revenind in tara nevatamati si pentru ca fac parte dintr-un esalon militar de elita – vanatori de munte – foarte apreciat in teatrele de operatiuni din alte zone prin care au trecut – Afganistan, Iugoslavia-Kosovo, Africa. „La plecarea din Irak, comandantii britanici au folosit cuvinte de apreciere la adresa noastra si ni s-au parut exage-rate” – avea sa declare maiorul Bana, loctiitorul comandantului Batalionului 21 Vanatori de Munte Brasov. Dar, cel mai expresiv fata de tinerii militari brezeni avea sa fie primarul orasului: „Faptul ca s-au intors le da dreptul sa fie fericiti ca Dumnezeu i-a ocrotit!”. Si, intr-adevar, erau fericiti si acope-riti de recunostinta unui oras intreg, care, prin ei, a dat onorul intregii armate romane simbo-lizata, scurt, la pieptul lor – RO.ARMY.
Leon CHIRILA
