Kirgizstanul va inchide o baza americana de pe teritoriul sau, daca Statele Unite o vor utiliza in alte scopuri decat acela de a sprijini o campanie antiterorista in Afganistan, a anuntat presedintele Parlamentului. Baza aeriana de la Manas, situata la sud de capitala Biskek, este singura baza americana din aceasta fosta republica sovietica.
O serie de informatii aparute recent in presa au subliniat ipoteza potrivit careia Statele Unite ar putea utiliza aceasta baza pentru a efectua raiduri aeriene asupra Iranului.
“Baza americana a fost deschisa doar pentru a conduce o operatiune antiterorista in Afganistan, am permis (Statelor Unite) sa o utilizeze doar in acest scop”, a declarat Marat Sultanov.
Presedintele a precizat ca a abordat aceasta problema in cadrul intrevederii sale recente cu ambasadorul american Mary Jovanovich. “Daca noi (Kirgizstanul) vom avea vreo banuiala ca baza (de la Manas) este utilizata in alte scopuri, vom analiza imediat posibilitatea inchiderii ei”, a declarat el.
Kirgizstanul a crescut, din 2007, taxa de inchiriere a bazei, unde sunt desfasurati circa 1.000 de militari. Potrivit lui Sultanov, Kirgizstanul a sugerat si suplimentarea personalului din baza aeriana rusa de la Kant, situata al circa 30 de kilometri vest de capitala tarii.
“Daca baza de la Kant va fi extinsa, securitatea spatiului nostru aerian si frontierele vor fi asigurate, iar (nevoia pentru) operatiuni ulterioare la baza din Manas, care furnizeaza sprijin aerian trupelor coalitiei din Afganistan, in combaterea terorismului international, ar putea fi pusa in discutie”, a explicat Sultanov.