Luiza RADULESCU-PINTILIE
La 3 mai este sarbatorita, si in Romania, de cativa ani, Ziua Mondiala a Libertatii Presei. O sarbatoare care i-a gasit, pe cei mai multi dintre jurnalistii romani, acolo unde le este locul: pe frontul cuvantului scris ori al celui transmis pe unde si prin imagini. Mai putini, este adevarat, au fost si in anii din urma, si in acesta, chiar pe front, in cele mai „vii” zone de conflict ale lumii. Pentru cativa ziaristi, aceasta zi a avut si are inca… gratii. Sunt jurnalisti care au trecut prin boxa acuzarii, iar altii asupra carora planeaza o serie de acuzatii. Dovada ca libertatea de expresie se regaseste in randul libertatilor cetatenesti fundamentale, dar presupune, in acelasi timp, responsabilitatea individuala si a fiecarei institutii de presa. Nici ziaristul, nici publicatia, radioul sau televiziunea la care lucreaza nu sunt mai presus de lege. Fara acest echilibru nu poate functiona o presa libera si este la fel de grav orice dezechilibru inregistrat intr-o parte sau alta a balantei. Au fost, sunt si, cu siguranta, vor mai fi, incercari de intimidare a ziaristilor si de decredibilizare a presei. Nu convine, foarte multora, nici la nivel central, nici in plan local, faptul ca a IV-a putere a reusit sa fie, nu o data, un sistem de contraputeri, veghind la respectarea adevarului, si de catre cei ajunsi la guvernare, si de cei ramasi in tabara opozitiei. Presa a reusit sa treaca dincolo de usi, care s-au vrut inchise, pe la palatele importante ale tarii, la institutii si primarii ai caror functionari sunt platiti din bani publici . Caderile unor ministri, scandalurile biletelelor, intalnirile secrete de pe la Goldenblitzuri, matrapazlacurile baronilor, mogulilor, spionilor, oligarhilor si ale diverselor grupuri de interese au legatura directa si cu presa responsabila, serioasa si onesta, care si-a inteles datoria de a informa, prompt, complet si corect, cetateanul. Nu exista doar un eroism al reporterilor de front, pe la urechile carora pot fluiera, oricand, gloante ucigase. Transmisiile din mijlocul apelor care au inghitit sate intregi, dintre ruinele unor cladiri pulverizate de explozii ori mistuite de flacari au eroismul lor. Cu nimic mai presus de tenacitatea acelora care gasesc intre filele unor dosare „bomba” nerusinatelor inavutiri din bani publici, ori a indiferentei si iresponsabilitatii cu care unii se asaza pe scaunul puterii, batjocorind increderea celor care i-au propulsat acolo si avand pretentia sa se creada chiar de neinlocuit. Exista exemple de jurnalisti si publicatii care au rezistat presiunilor politice, administrative si patronale fara a-si incalca demnitatea si responsabilitatea. Presa nu a putut ramane, insa, cu totul, in afara tarelor societatii pe care o slujeste. Breasla jurnalistica nu a putut fi, in integralitatea ei, nici mai buna, nici mai rea decat societatea careia ii apartine. Fapte – probate de autoritatile in drept – ale unor jurnalisti sunt cele care i-au dus inapoia gratiilor. Exista cazuri in care redactii intregi s-au aflat in cercetari, unele inca nefinalizate. Asa cum exista si alte pacate deasupra carora nu s-au putut ridica unii, fie din necunoastere, fie din interes, fie pentru ca si-au luat libertatea de a considera ca aceea este calea pe care vor s-o urmeze. Deasupra tuturor acestora, ramane, si pentru acest 3 mai, valabila aceeasi constatare: libertatea de exprimare trebuie sa ramana fundamentala in cadrul societatii democratice, iar pentru aceasta bataliile-nici putine, nici usoare – trebuie sa se duca, pe mai departe, chiar din interiorul breslei.
