Autorul masacrului de la Virginia Tech a trimis postului de televiziune NBC din New York un pachet continand o lista a frustrarilor care l-au impins la comiterea gestului sau. Coletul, cu fotografii, o inregistrare video si o confesiune scrisa pe mai multe pagini, a fost remis FBI-ului.
Fotografiile il arata pe Cho Siong Hui in diverse posturi, inclusiv suicidare, cu doua pistoale si un cutit. Potrivit postului de televiziune citat, coletul, care este datat luni, 16 aprilie, ora 9, contine un manifest multimedia si o critica violenta plina de insulte, inregistrata pe un CD, de catre autorul carnagiului.
Manifestul, care, conform redactorului NBC, este „dificil de urmarit”, face o scurta referire la masacru: „Asta nu trebuia sa se intample”, scrie Cho.
Dupa toate aparentele, coreeanul de 23 de ani a pus coletul la posta, intre cele doua atacuri armate, cel din dormitorul campusului Virginia Tech, unde si-a ucis prietena si un administrator, si cel din salile de curs, unde a omorat 30 de studenti si profesori, inainte de a se sinucide.