Cartea se desfata si ne imbie

Ieri, Parcul Central “Nichita Stanescu” a fost gazda inaugurarii unui targ de carte – Literatura romana. Orizonturi si repere – in care peste 40 de edituri importante din tara si-au expus ofertele culturale. Dintre acestea, au fost lansate, in premiera, 15 lucrari, o mare parte dedicate operei poetului ploiestean, nascut pe 31 martie 1933. Printre zecile de persoane prezente la aceasta manifestare s-au numarat oficialitati ale judetului, oameni de cultura din tara cat si din strainatate, elevi, profesori si, de asemenea, foarte multi trecatori, atrasi atat de ofertele literare, cat si de muzica Fanfarei. “Nichita Stanescu nu este doar poetul romanilor din tara, ci si al romanilor de pretutindeni. In acest sens, Consiliul Municipal din Chisinau a decis, bineinteles la indemnul scriitorilor basarabeni, ca numele scriitorului contemporan sa fie atribuit Casei Limbii Romane din Capitala Moldovei” a precizat Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Iubitorii de carte sunt asteptati, astazi si maine, in zona parcului amintit, pentru a cumpara carti din domeniul IT si al sanatatii, atlase geografice, dictionare, albume de arta, beletristica etc, toate la preturi reduse cu peste 10%.
Va reamintim ca astazi, la ora 18.30, in incinta Muzeului Judetean de Arta Prahova “Ion Ionescu-Quintus”, va fi vernisata expozitia de pictura a maestrului Vladimir Zamfirescu, dupa care, in aceeasi atmosfera speciala, va avea loc lansarea de carte “Viata, viata, legata cu ata“, a autoarei Ileana Vulpescu. De asemenea, in aceasta seara, se va desfasura si o serata literar-muzicala la care vor participa cunoscutii actori Victor Rebengiuc si Eusebiu Stefanescu, sub indrumarea cantautorului Augustin Fratila.
Ana-Maria DRAGOMIR

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorMonumente din Busteni