Cei mai multi dintre americani considera ca razboiul din Irak a fost o greseala. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat recent, potrivit caruia opinia publica din Statele Unite este epuizata de situatia din Irak, de numarul tot mai mare de victime si de viitorul incert. Potrivit studiului efectuat de institutul Gallup, 59% dintre americani considera ca decizia de a invada Irakul a fost o greseala. Dezaprobarea reprezinta, potrivit analistilor, o mare schimbare fata de atitudinea din primele luni dupa debutul campaniei in statul islamic. Daramarea statuii fostului dictator irakian Saddam Hussein, la Bagdad, si discursul optimist al presedintelui american George W. Bush au entuziasmat atunci opinia publica. „Operatiunile militare majore in Irak s-au incheiat. In lupta pentru Irak, Statele Unite si aliatii nostri au invins”. Dupa aceasta declaratie a presedintelui Bush, 86% dintre americani s-au declarat multumiti de evolutia lucrurilor in Irak, potrivit unui sondaj realizat tot de Gallup, in mai 2003. Ulterior, Statele Unite nu au gasit armele de distrugere in masa ale lui Saddam, care au constituit principalul motiv al lansarii campaniei militare, iar peste 3.200 de militari americani si-au pierdut viata in conflict, alaturi de zeci de mii de irakieni. Nemultumirea tot mai mare a electoratului i-a determinat pe unii congresmeni sa ia atitudine, mai ales ca se apropie anul alegerilor prezidentiale. Sute de mii de oameni au participat, in ultimele zile, la ample demonstratii, atat in Statele Unite, cat si in alte tari, pentru a protesta fata de continuarea conflictului din Irak si pentru a cere retragerea trupelor. Ultimele orase cuprinse de febra protestelor au fost New York si San Francisco.