Mai multe tari din Europa se confrunta, in continuare, cu ninsori abundente. Nordul Germaniei si estul Spaniei au parte, in continuare, de caderi masive de zapada. Ninso-rile si inghetul au provocat intreruperi ale circulatiei si ale furnizarii de curent electric. In Germania, patru oameni au murit, iar opt au fost grav raniti in accidente rutiere din ultimele zile. In nordul tarii s-au inregistrat 25 de accidente, iar in vest alte 30, majoritatea din cauza ghetii. In jurul orasului Stuttgart, traficul a fost restrictionat, partial, iar masinile turistilor care plecau la schi au fost obligate sa circule cu viteza redusa intre Munchen si Salzburg. In Spania, doua importante autostrazi au fost partial inchise, iar 44 de sosele regionale au fost blocate de nameti. In provincia Murcia, stratul de omat a masurat jumatate de metru, iar in Grenada 30 de centimetri. In Andalusia, Almeria si Grenada, 30 de mii de locuinte au ramas fara curent electric, dupa ce vantul puternic a rupt firele de inalta tensiune.














