Romania a scapat, zilnic, din 109 pericole

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta a inregistrat, pe parcursul anului trecut, 39.897 situatii de urgenta, in medie cate 109 pe zi. Este vorba de 19.926 incendii, 5.056 actiuni de protectie civila-dezastre, 1.461 cazuri ce au necesitat asistenta pentru persoane, 1.194 alte situatii de urgenta si 19.260 solicitari de asistenta medicala si descarcerare. Din totalul celor 5.056 interventii pe linie de protectie civila, 1.909 au fost pentru inlaturarea efectelor inundatiilor si a alunecarilor de teren, 1.774 misiuni pirotehnice, 11 pentru eliminarea efectelor unor poluari accidentale, 1.062 ca urmare a producerii unor fenomene meteorologice periculoase, 144 epizootii si 167 in alte situatii. Comparativ cu anul 2005, numarul situatiilor de urgenta a crescut cu 8 la suta, respectiv de la 36.996 in 2005, la 39.897 in anul 2006. Potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, pe timpul interventiilor au fost salvate 3.105 persoane dintre care 2.314 adulti si 791 copii si au fost protejate bunuri si instalatii in valoare de peste 480 milioane lei.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorANECDOTE