Autoritatile chineze au convenit sa ia masuri in vederea obtinerii unui avans economic mai lent in 2007, dupa ce economia Chinei a inregistrat cresteri anuale de peste 10% dupa 2002 .
Mai multi specialisti economici din Guvern au stabilit tinta de crestere economica pentru anul 2007 la 8%, a afirmat Zheng Xinli, reprezentant al biroului de cercetare din partidul comunist.
Ritmul de dezvoltare, stipulat pentru 2007, este inferior celui inregistrat in primele noua luni ale acestui an, respectiv 10,7%, dar diferenta nu este foarte mare, a comentat Zheng.
Parlamentul a anuntat, in luna martie, un obiectiv similar pentru avansul economic aferent anului 2006, dar cresterea economica actuala asigura conditiile necesare pentru obtinerea unei rate de dezvoltare de 10% pentru al patrulea an consecutiv.
Un alt oficial chinez a reafirmat obiectivul statului privind incetinirea dezvoltarii economice in 2007 si a precizat ca autoritatile mizeaza pe cresterea intr-un ritm mai lent a investitiilor si pe scaderea excedentului comercial.
Han Yongwen, secretarul general al Comisiei pentru Reforma si Dezvoltare Nationala, a aratat ca politica fiscala chineza va continua sa fie restrictiva si in 2007.
Zheng prognozeaza ca avansul economiei se va plasa in jurul nivelului de 10,5% in 2006, iar conditiile economice din China sunt favorabile mentinerii ritmului rapid de crestere pana in anul 2020. 
Desi boom-ul economic din anii ’80 si ’90 a provocat accelerarea inflatiei, scenariul nu se va repeta in acest deceniu, a mai comentat Zheng.