Romania este cea mai corupta tara din Europa de Est, cu exceptia Albaniei. Clasamentul realizat anul acesta de Transparency International arata ca pe o scara de 1 la 10 in care 1 inseamna „coruptie generalizata”, iar 10 este echivalentul lui „la noi in tara nu exista coruptie”, Romania are nota 3,1 in ceea ce priveste perceptia asupra coruptiei si e pe locul 84 din 163. Nota a crescut cu o zecime fata de anul trecut, insa plaseaza tara sub Bulgaria, care a primit nota 4 si dupa Republica Moldova (aflata pe locul 79) pe acelasi loc cu Algeria sau Sri Lanka. Media Indicelui de Perceptie a Coruptiei (IPC), obtinuta de statele care sunt membre ale Uniunii Europene a fost de 7,71. Daca ne referim la cei zece noi membri ai UE, atunci IPC este notat cu 5,3.
Irak, Haiti si Myanmar sunt percepute ca fiind cele mai corupte din lume, iar la polul opus se afla Finlanda, Islanda si Noua Zeelanda.














