
Pretul oualor creste in ritmul celui la energie
Pretul oualor aproape ca s-a dublat. Producatorii spun ca este consecinta gripei aviare din vara. Unii dintre ei cred, insa, ca pana la Craciun, situatia va reveni la normal si romanii vor putea cumpara oul poate chiar la pretul de anul trecut. Acum, oul iese pe poarta fermelor la peste 4.000 de lei si ajunge in magazine la peste 6.000 de lei. Tot ce se produce acum ia imediat drumul magazinelor si tot e insuficient. Producatorii au repopulat fermele cu gaini cu o luna intarziere, din cauza gripei aviare si asta se simte acum in preturile piperate. Unul dintre motivele scumpirii este si cresterea pretului la cereale si a pretului energiei electrice. Producatorii stiu ca acum este momentul sa-si acopere pierderile din vara. Totusi, unii dintre ei, spera ca, in maximum 3 saptamani, vor scadea preturile cu cel putin 10%.
Datorii istorice recuperate
Prahova este pe locul trei in topul incasarilor, dupa Bucuresti si Constanta. De la inceputul anului, Garda Financiara Prahova a incasat 21.000 de lei vechi, suma egala cu incasarile a 15 judete aflate „in coada listei”. Tot in aceasta perioada, institutia a reusit sa recupereze si 3.400 miliarde de lei vechi din datoriile istorice. „Mai avem aproximativ 200 de agenti cu datorii mari, dintre care Muntenia Filipestii de Padure – cu 200 de miliarde lei vechi, IRA Campina – cu 350 de miliarde de lei vechi, sau Atlas Gip – cu 1000 de miliarde de lei vechi”, ne-a spus Marian Fatu, directorul Garzii Financiare Prahova.
(G.I.)
Greva generala la Finante
Reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Prahova, care fac parte din Sindicatul National al Functionarilor Publici, au inceput si ei protestele pentru salarii mai mari, urmand exemplul colegilor lor, membrii SED LEX, care au amanat, insa, pentru moment, inceperea grevei generale. Astfel, dupa greva de avertisment, de doua ore, care a avut loc vinerea trecuta, saptamana aceasta, pe 30 noiembrie, au planificat demararea unei greve generale, pe termen nelimitat. Alaturi de acestia sunt si reprezentantii altor institutii din diferite domenii: mediu, protectia consumatorilor, silvicultura, sanatate publica si altele.
(G.I.)














