Cei mai saraci pensionari

Pensionarii agricultori au cele mai mici pensii din Prahova. Varstnicii din aceasta categorie sunt in numar de 21.643, iar valoarea pensiei medii este de 97 RON. Aceia dintre ei care sunt pensionati pentru limita de varsta au un venit mediu de 100 RON. Exista insa si 918 agricultori care beneficiaza de pensie de urmas, venitul acestora fiind sub 30 RON.
(G.I.)

Ajutoare de stat pentru dezvoltarea regionala

Guvernul va asigura un buget mediu anual total de 850 milioane euro sub forma de ajutor de stat pentru programele de dezvoltare regionala si stimulare a IMM-urilor, fonduri care vor fi acordate pe o perioada de cel mult cinci ani, cu posibilitate de prelungire. Unul dintre proiecte este destinat firmelor care investesc fie peste 50 milioane euro in una dintre regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia si Sud-Vest-Oltenia, fie 100 milioane euro in una dintre regiunile Vest, Centru, Nord-Vest si Bucuresti-Ilfov.

15% din unitatile de morarit si panificatie incalca normele UE

Circa 15% din totalul de 8.000 de unitati de morarit si panificatie din Romania nu respecta noile norme sanitar-veterinare, a declarat, ieri, presedintele patronatului Rompan. Acesta a mai spus ca 70% dintre unitati se afla intr-o perioada de tranzitie, deruland investitii, iar alte 15 procente respecta normele.
Potrivit acestuia, investitiile straine in sectorul panificatiei vor creste odata cu integrarea Romaniei in UE, in special in domeniul pastelor fainoase si al biscuitilor.

Ultimatum pentru Guvern

Cele patru mari confederatii sindicale din Romania – Blocul National Sindical, CNSLR Fratia, Meridian si CSDR – ameninta cu noi miscari ample de protest, in perioada imediat urmatoare, daca revendicarile lor nu vor fi solutionate de Guvern. Purtatorul de cuvant al Cartel Alfa, Valentin Mocanu, a precizat ca sindicalistii au dat un termen de gratie Guvernului pana pe data de 20 noiembrie, timp in care asteapta reluarea negocierilor pentru solutionarea revendicarilor.