* Numele sau – anuntat de Barroso
* Monica Macovei nu si-a depus candidatura

Comisarul european pe care trebuie sa-l propuna Romania urmeaza sa fie anuntat cel mai devreme luni, simultan la Bucuresti si Bruxelles, au declarat, surse oficiale concordante.
Amanarea anuntului pana luni este determinata, potrivit acestor surse, de alegerile prezidentiale din Bulgaria, care vor avea loc maine. Practic, cei doi comisari – roman si bulgar – vor fi anuntati in aceeasi zi, iar termenul limita este 27 octombrie.
In acest context, au loc discutii informale intre premierul roman si presedintele Comisiei Europene, pe trei propuneri, nominalizarea urmand sa fie facuta in functie de ceea ce va fi agreat la Bruxelles in mod neoficial, au precizat sursele citate.
Numele comisarului roman la UE va fi anuntat de presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, procedura fiind convenita in discutiile avute cu premierul Calin Popescu Tariceanu, a afirmat purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu.
De precizat, ca in cursul zilei de ieri au circulat pe aceasta tema numeroase informatii contradictorii. S-a vorbit initial despre sapte candidaturi, dar si despre faptul ca premierul s-a decis deja asupra celui pe care sa-l nominalizeze, refuzand insa sa-i divulge numele.
Pana aseara tarziu, ramasesera certe cateva lucruri: in primul rand ca Monica Macovei, al carui nume s-a vehiculat intre nominalizati – a refuzat sa-si trimita CV-ul de candidatura, nemultumita ca premierul nu a avut o discutie cu ea pe aceasta tema.
Cel de-al doilea era legat strict de presedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, care a declarat ca nu se va implica in procesul de nominalizare a comisarului roman.