Ieri, la Ploiesti, a avut loc lansarea oficiala a Programului de sprijinire a comunitatilor miniere afectate de restructurare. Desi ii fusese anuntata prezenta, ministrul Economiei – Codrut Seres, nu a fost la manifestare. La actiune au participat, in schimb, reprezentanti ai autoritatilor locale, dat fiind faptul ca asezarile pe care acestia le conduc vor fi beneficiare ale acestui program. Dupa cum va informam intr-un numar trecut al ziarului, programul are trei componente: cresterea capacitatii de dezvoltare a comunitatilor – prin asigurarea de asistenta tehnica; acces la fonduri nerambursabile (granturi) pentru finantarea de proiecte ce au ca scop imbunatatirea conditiilor de viata a unor grupuri de persoane dezavantajate; sustinerea lucrarilor de infrastructura. Conform declaratiilor reprezentantului Biroului regional Ploiesti al Agentiei Nationale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere – Georgica Busuioc, la nivelul Prahovei sunt patru localitati considerate eligibile pentru acest program: Filipestii de Padure, Filipestii de Targ, Magureni si Ceptura. Banii sunt pusi la bataie (la infrastructura – intre 300.000 si 600.000 dolari/proiect si maximum 200.000 RON – in cazul proiectelor sociale), ramane doar ca alesii locali sa intocmeasca studiile tehnice.
Prezent la intalnire, primarul din Ceptura – Dumitru Constantinescu -ne-a declarat ca administratia locala este,deja, cu un pas inaintea lansarii acestui program:”Avem, deja, construita cladirea pentru infiintarea unui centru de zi pentru copii, centru in care acestia ar urma sa-si petreaca timpul liber, cat timp parintii lor sunt la munca. Ne mai trebuie fonduri pentru dotari”. Intrebat care este soarta acum, a localnicilor din Ceptura, fosti mineri, primarul a spus: „Inainte lucrau in mina cam 700 de oameni. Acum n-au mai ramas decat vreo 20, la o cariera de suprafata care urmeaza sa se desfiinteze si ea, pana la sfarsitul anului. Mai trist este faptul ca fostii mineri, chiar daca au avut ceva bani de pe urma salariilor compensatorii – cam vreo 200 de milioane de lei vechi – n-au prea reusit sa-si inchege vreo afecere pe cont propriu. Si-au cumparat ba masina, televizoare, electrocasnice, si-au mai aranjat casele, insa, la un moment dat, s-au trezit ca nu mai au nici bani si nici serviciu. Daca e sa judecam drept, la nivelul comunei nu stam prost cu somajul. Au venit 15 investitori care au oferit locuri de munca inclusiv pentru locanicii din asezarile invecinate. S-ar gasi de lucru si pentru activitati sezoniere, insa, cei care au fost obisnuiti cu mineritul nu sunt obisnuiti cu activitatile din agricultura”.
Si la Filipestii de Padure, asa cum ne-a confirmat Elena Bobeica – bibliotecar, se va infiinta un Complex de servicii sociale – un fel de „scoala dupa scoala” cum exista pe la oras, unde copiii isi fac lectiile dupa ce termina cursurile, intr-un spatiu special amenajat, dar se si joaca. In privinta mineritului, aceasta ne-a mai spus ca Mina din Filipestii de Padure isi va inchide, definitiv, portile, la sfarsitul acestui an. Fostii angajati au deja alte meserii, gratie investitorilor veniti in zona.
N.Dumitrescu













