Dan Ioan Popescu este prezent pe toate canalele de televiziune. I se filmeaza intrarile si iesirile de la DNA, conferintele de presa la care, imbrobonindu-i-se fruntea, incearca sa-si pastreze cumpatul si sa simuleze firescul, eliminarea din PSD si inscrierea in PC. Sa proiectam acest spectacol pe o scena ignorata de televiziuni: un local modest din Azuga, orasel unde Dan Ioan Popescu isi are una dintre feudele imobiliare.
„Ce sa stiu de Dan Ioan Popescu? Si-a facut vreo trei vile prin Azuga, dar nu m-a invitat si pe mine sa merg sa le vad”, spune un barbat in varsta, cu buzele supte, din pricina lipsei dintilor. Are o barba lunga, dreptunghiulara si plina de praf. Sub ochii urdurosi, i s-au adunat pungi groase, innegrite de pecingine. I se spune domnul Costel. La aceeasi masa cu el stau dl George si dl Ciprian.
„Toti din Bucuresti si-au facut mendrele in Azuga. Vin, cumpara terenuri si se-apuca sa-si construiasca vile. Isi angajeaza bodyguarzi, isi imprejmuiesc curtile ca pe niste puscarii si-aduc muncitori din alte localitati. E o sfidare la adresa amaratilor. Azugenii nu castiga nimic din toata treaba asta”, spune domnul George, lacrimand trist dupa ce face aceasta constatare. Domnul George are o bricheta care-i joaca feste, si, in timp ce lupta sa-si aprinda o tigara ponosita, scoasa dintr-un pachet facut ghem, gaseste inspiratie pentru inca o vorba: „Eu de paine vreau bani, nu de ciorapi, fiindca ciorapii mi-i mai cos si singur”.
„Cat timp eu dormeam, el sapa santuri”
„Poate DIP o fi muncit pentru banii astia. Eu de unde sa stiu cum i-a facut”, se pronunta domnul Ciprian, intelectual care ia in calcul toate variantele. Domnul Ciprian e proaspat barbierit si are niste ochelari fumurii, cu lentile mari. Desi e trecut de prima tinerete si varsta i-ar putea permite folosirea pertu-ului, el a impus politetea pe terasa birtului. Dupa ce bea o gura de apa minerala, dl Ciprian se gandeste la conflictul dintre clasele sociale: „In general, oamenii saraci au tendinta sa-i considere pe toti inavutitii hoti. Trebuie vazut, pentru fiecare caz in parte, cum s-au acumulat aceste bogatii. Eu, desi stau in Azuga, nu l-am vazut niciodata la fata pe DIP. Se zice ca are proprietati trecute pe numele altor persoane, dar de unde sa stiu daca-i adevarat ? Cum as putea sa merg si sa-l controlez?”
„Adevarul e ca zi si noapte asta a muncit. Cand eu dormeam, el sapa santuri ca sa castige bani”, spune domnul Costel, foindu-se pe scaun si zambind compatimitor la adresa dlui Ciprian. De deasupra urechilor lunguiete, dlui Costel ii atarna doua suvite cenusii, pe care si le coafeaza din cand in cand cu mana.
Dupa ce-a reusit sa-si aprinda tigara indoita, dl George le serveste celorlalti o dezvaluire, pufaind prin bastonasul in zigzag: „Asta vine la el la hotel si pac: jos acoperisul, fiindca punem altul! Peretele asta nu e bun, dati-l jos! Toata ziua construieste si demoleaza, si el si nevasta-sa. Pai, asta-i spalare de bani. Face hotelul ala de ani de zile, si nu l-a mai terminat nici acum, parca ar fi mesterul Manole. Chiar daca l-au mai chemat astia la parchet, fiindca l-au gasit cu prea multi bani, va spun eu: nicio grija, domnul Popescu o sa se descurce la marele fix!” Comesenii ii sunt in asentiment si il aproba, prelungind tacerea. „Una peste alta, l-am barfit, dar e baiat bun, dom’le! Baiat bun! Sa vedeti voi ce tuica beau eu cu Dan Ioan Popescu!”, spune domnul Costel, de parca DIP i-ar fi si lansat invitatia si mai au de stabilit doar ora.
„Daca m-as simti bine, as chema salvarea!”
„Domnule, sa dea Dumnezeu sa le mearga bine, fiindca noua n-o sa ne mearga bine niciodata. Eu nici nu stiu cum e sa-ti mearga bine. Daca m-as simti bine, as striga dupa ajutor, as chema salvarea”, spune dl Costel, care, dupa ce s-a scotocit prin buzunare dupa maruntis, a bisat paharelul de votca. Este vesel si trist in acelasi timp. Deodata, simte nevoia unei concluzii. Da paharelul dusca, isi impinge scaunul de sub fund, se scoala in picioare si ridica mana in semn de salut. Cand vede aparatul de fotografiat, dispare de pe terasa, cu treningul balanganindu-i-se in alergare.
„Aici, in Azuga, e Omerta!”, spune dl George, sprijinindu-si degetul aratator pe buze. „Toti tac chitic, desi stiu multe. Trebuie sa vorbesti cu toata lumea ca sa deslusesti ce s-a petrecut in oras. Pentru un control ca lumea, ar fi nevoie de FBI”.
„Drama Azugii, stiti care a fost?”, intreaba retoric dl Ciprian. „La inceputul anilor ’90, Iliescu a spus urmatoarea fraza: «Nu vom vinde decat fabricile necompetitive». De-aici a inceput calvarul industriei romanesti. Toti s-au pus sa aduca in faliment intreprinderile care mergeau bine, ca sa le poata privatiza. La noi la Postav, a venit director un tip care n-avea decat opt clase si profesionala. Dupa ce-a bagat fabrica in faliment, a vandut tot dinauntrul ei, pana n-au mai ramas decat peretii, fiindca tencuiala nu prea ai cui s-o vinzi. Aud acum ca s-a vandut terenul si or sa demoleze Postavul cu totul. Aveam aici razboaie de tesut de cea mai buna calitate. La fel s-a-ntamplat si la Sticla: au taiat masini aduse din Rusia si le-au dus la fier vechi. Erau masini pe care Romania le platise cu vagoane de mancare. Au fost taiate ca lemnele, in lung si-n lat. Iti venea sa plangi de ciuda”, spune dl Ciprian, dandu-si ochelarii jos.
Ionut STANESCU
