Televiziunea BBC a difuzat un documentar incendiar, care lanseaza acuze grave impotriva Vaticanului. BBC a prezentat un document secret al Vaticanului care ar viza camuflarea cazurilor de abuz sexual comise de prelati asupra minorilor. Documentarul afirma si ca, timp de 20 de ani, inainte de a deveni papa, cel care a raspuns de aplicarea lui a fost cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papa Benedict al XVI-lea. Documentul, intitulat Crimen Sollicitationis are 32 de pagini, ar fi fost redactat in 1962 si ar cere prelatilor catolici, dar si victimei si eventualilor martori sa tina secretul absolut asupra faptei. Cei care incalca aceste indemnuri ar risca excomunicarea. Reprezentantii britanici ai bisericii catolice au denuntat imediat aceste acuzatii pe care le considera complet false.