Lucian AVRAMESCU
Zece mii de unguri i-au cerut socoteala premierului Ferenc Gyurcsany pentru minciuna. Mai-marele executivului de la Budapesta, pe care l-am cunoscut direct acum vreo doi ani, de orientare socialista (altfel un prosper om de afaceri), a dat-o – cum el insusi cu gura lui o spune – in bara. Adica a mintit cu nerusinare electoratul, l-a dus cu presul pentru a se instala viguros la putere, dar electoratul s-a prins. Confruntat cu iritarea multimii, apoi cu violenta dezlantuita, Gyurcsany nu-si cere iertare, nu sta in genunchi pe coji de nuca, nu-si da cu nuiaua prostiei in cap, ci scoate pe strada batalioane calare, pompieri cu tunuri cu apa, zvarlitori de gaze lacrimogene. Imaginile, in ametitoare simetrie cu cele din Bucurestii lui decembrie 1989, ar trebui sa se incheie logic cu suirea in elicopter a premierului si fuga rusinoasa, dar sanatoasa, in cer.
Am trait o viata cu exemplul repetat pana la sufocare al Ungariei civilizate. In socialism ungurii erau occidentalii de langa noi, in capitalism ungurii au lefuri babane ca nemtii, strazile lor sunt curate, ungurii nu scuipa coji de seminte pe stadioane si nu se scobesc cu degetul in nas. Catolici fiind, ungurii sunt granita dintre prosperitatea civilizata a Occidentului cu ortodoxia greco-romano-rusa, religie slaba, toleranta, motivand un individ subtire sufleteste si anemic moral.
Asa o fi. Imaginile de la Budapesta din ultimele zile si nopti, cu masini incendiate, cu devastarea sediului televiziunii, cu sticle Molotov si bastoane de cauciuc care sparg figuri, cu cai care framanta in copite trupuri de tineri, imi arata insa o alta fata a Ungariei, pitita dibace in psihologia unui popor care are tarele, neputintele si excesele lui. Culmea este ca violentele de acum, de-o anvergura greu de inchipuit, mi i-au umanizat pe unguri. Iata, mi-am zis, nici ei nu-s perfecti. Inteleg ca manifestarile dure sunt ale tinerilor de extrema dreapta. Sa nu uitam ca si extrema dreapta, si drogatii, si dezaxatii apartin in procente variabile poporului respectiv.
Atat. Ma intorc acum la politicieni. Daca in strada avem de-a face cu extremismul temperamental al unora, in birourile inalte ale politicii avem de-a face cu extremismul scarbos al minciunii. Gyurcsany vorbeste nu in public, ci intr-o discutie de partid (un fel de stenograme ale PSD intrate in posesia presei) ca ascensiunea la putere s-a produs prin minciuna. Minciuna, minciuna si iar minciuna. Iata azi decontul minciunii in strada. Sticlele incendiare aruncate in sediul partidului la putere corecteaza, cu nedorite virgule in flacari, textul vorbit al premierului.
Ce vor invata oare politicienii romani, daca vor invata ceva din patania ungara? Cate minciuni s-au produs in campaniile electorale, cate sfidari ale bunului simt! Traian Basescu este, dintre politicienii actuali, un desavarsit actor al minciunii. Adoarme cu minciuna, bea toata noaptea cu minciuna alaturi, se trezeste cu minciuna la cafeaua de dimineata. Am un intreg inventar al minciunilor prezidentiale pentru ca ele sunt mai vizibile. Le am si pe-ale altora. „Sa traiti bine!”, striga din toate balcoanele electorale presedintele. „Vom injumatati impozitele”, tipa premierul Ungariei. Nu numai ca n-a injumatatit impozitele, ci le-a dublat. Ungaria e acum in flacari, iar vechiul si armoniosul oras Budapesta devastat. Nu-mi doresc asa ceva pentru Romania. Dar politicienii trebuie sa priceapa ca minciuna are membrele inferioare boante si nu poate alerga prea mult. Mai devreme sau mai tarziu prostimea – cum ne alinta politicienii pe noi, alegatorii, in sedintele cu usile inchise – se trezeste. Si atunci ies flacari.
